Acord între Meghan şi presă! Ce promisiuni i s-au făcut ducesei de Sussex

Acord între Meghan şi presă! Ce promisiuni i s-au făcut ducesei de Sussex

Meghan a căzut la pace cu o mare agenţie de presă. În acest demers ducesa de Sussex a pus câteva condiţii care i-au fost acceptate în totalitate.

Acordul între Meghan Markle și compania britanică Splash News and Picture Agency în procesul pe care l-a deschis în martie cu privire la fotografiile cu ea și fiul ei făcute într-un parc canadian în ianuarie, s-a parafat.

Meghan Markle a semnat un acord, anunţat vineri de o instanţă din Marea Britanie

Splash News & Picture Agency, o agenţie specializată în ştiri de divertisment, prezentă în Marea Britanie şi Statele Unite, şi-a luat totodată angajamentul de a nu îi mai fotografia pe membrii familiei lui Meghan Markle.

Cuplul princiar se afla pe atunci în Canada la scurt timp după ce părăsise Marea Britanie, în perioada în care Harry şi Meghan au anunţat că doresc să se retragă din rândul membrilor activi ai familiei regale britanice.

Avocaţii prințului Harry și soției sale, au numit acordul „un semnal clar că comportamentul ilegal, invaziv și intruziv al paparazzilor nu va fi tolerat iar cuplul ia aceste probleme în serios - la fel ca orice familie”.

Cu ocazia unei audieri la Înalta Curte de Justiţie din Londra, vineri, avocaţii ducesei de Sussex au anunţat semnarea unui acord ce prevede încheierea procesului demarat împotriva acestei agenţii de presă, care a fost plasată între timp sub incidenţa unui regim de redresare judiciară.

Administratorii de la Splash UK şi-au luat angajamentul ca Splash UK, dacă va ieşi din procedura de redresare judiciară, să nu mai producă fotografii cu ducele şi ducesa de Sussex şi nici cu fiul lor, în viitor, a declarat avocata Jenny Afia.

Conform acordului anunțat vineri, Splash UK se angajează să nu fotografieze în viitor ducele, ducesa sau fiul lor

Într-un caz separat de confidențialitate, Meghan dă în judecată Associated Newspapers, editorul The Mail On Sunday și MailOnline, pentru publicarea unei scrisori pe care ducesa i-a scris-o tatălui său înstrăinat, Thomas Markle. Meghan și Harry au renunțat la îndatoririle lor regale la sfârșitul lunii martie și au acum locuiesc în Los Angeles, informează standard.

În urma ședinței, un purtător de cuvânt al Splash a spus: „Splash confirmă că una dintre fostele sale companii, acum în mâinile administratorilor, a fost de acord că, în cazul în care va începe să tranzacționeze din nou, nu va face fotografii neautorizate ale familiei ducelui și Ducesa de Sussex. Administratorii au fost cei care au făcut această declarație în instanță și nu Splash. 

Acest acord nu are nicio legătură cu Splash în ansamblu, care continuă să funcționeze la fel de normal. Atâta timp cât este legal să se facă acest lucru și că drepturile de confidențialitate ale copiilor sunt protejate, Splash va continua, desigur, să fotografieze persoane publice aflate în public”, se mai arată în comunicat.

Recomandările noastre