Cinci fotbaliști români au fost transportați la spital, după ce au scăpat dintr-un accident auto. Ei ar fi trebuit să ajungă la stadion.
Cinci fotbaliști români nu au mai ajuns la meci, pentru că au fost implicați într-un accident. Componenți ai echipei FC Pucioasa, sportivii se aflau într-o mașină care a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Ce circula din sens opus. Impactul a fost foarte puternic, iar fotbaliștii nu au mai putut evolua pentru formația din liga a III-a.
Fotbaliști români implicați într-un accident rutier. Nu au mai ajuns la meciul amical și au fost transportați la spital pentru evaluări medicale
Evenimentul rutier s-a întâmplat pe DN71, pe raza localității Doicești. Jucătorii au supraviețuit impactului și au fost duși la Spitalul din Târgoviște pentru investigații. medicale. Ambii șoferi au fost supuși testului cu aparatul etilotest. A reieșit faptul că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice. Fotbaliștii ar fi trebuit să ajungă la un meci de pregătire susținut de cei de la FC Pucioasa.
Șoferii nu consumaseră băuturi alcoolice. Polițiștii încearcă să stabilească în ce condiții s-a produs coliziunea din județul Dâmbovița
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, pentru a stabili în ce împrejurări s-a petrecut accidentul de pe DN71.
„Coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați de 19 și 59 de ani. În urma impactului, 3 persoane (pasageri auto) au fost rănite, fiind transportate la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest , rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier. La acest moment, traficul se desfășoară normal”. Au anunțat reprezentanții Inspectoratului Poliției Județene Dâmbovița.