Accident mortal în București. O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un tânăr cu trotinetă
- Andreea Răzmeriță
- 2 septembrie 2025, 17:05
Sursă foto: Captură de ecran FacebookParchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale pentru ucidere din culpă împotriva unui tânăr de 22 de ani care, aflat pe trotinetă, a trecut pe roșu și a lovit mortal o femeie pe trecerea de pietoni din București.
Accident mortal provocat de o trotinetă electrică
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, tragedia s-a produs pe 14 august 2025, în jurul orei 09:43.
Tânărul de 22 de ani conducea o trotinetă electrică neînregistrată și a trecut pe culoarea roșie a semaforului, lovind în plin o femeie care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.
Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă
Anchetatorii au concluzionat că tânărul de 22 de ani a încălcat prevederile art. 52 alin. 1 și art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

trotineta electrica / sursa foto: dreamstime.com
Conducătorul trotinetei este cercetst pentru ucidere din culpă. Pe 2 septembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile.
Recomandarea autorităților pentru cei care circulă cu trotineta
În acest context, procurorii au subliniat că, deși pentru conducerea acestor vehicule pe drumurile publice nu este necesară deținerea unui permis de conducere, este recomandat ca utilizatorii să circule cu prudență și să cunoască în prealabil regulile de circulație, pentru a preveni producerea unor accidente.
„Ar fi recomandat ca persoanele care aleg să se deplaseze cu vehiculele sus-menționate să circule cu prudență și, totodată, să cunoască în prealabil regulile de circulație pentru a evita producerea unor accidente”, au afirmat procurorii.
Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața duminică, 31 august, în localitatea Vadu Vejei, comuna Țibana, după ce a suferit un grav accident rutier în timp ce se afla pe o trotinetă electrică. Potrivit coordonatorului SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, victima a fost găsită în stop cardio-respirator, cu traumatisme severe la nivelul capului.