Arhiepiscopul Christodoulos, liderul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a murit ieri-dimineaţă, la Atena, din cauza cancerului de ficat de care suferea, a anunţat Arhiepiscopia Atenei, preluată de AFP şi Reuters.
În vârstă de 69 de ani, liderul Bisericii Autocefale a Greciei, ţară în care Biserica nu este separată de stat, a fost spitalizat în august într-o clinică din Miami, SUA, pentru un transplant de ficat, care ulterior a eşuat. Dinamic şi ambiţios, el a fost unul dintre cei mai tineri prelaţi care au preluat conducerea Bisericii Greciei în 1998.
Personaj controversat, dar foarte popular în ţara sa, înaltul prelat s-a remarcat prin declaraţii dure cu tentă naţionalistă, xenofobă şi uneori antisemită, care nu de puţine ori au generat critici atât în Grecia, cât şi în străinătate. Adversar fervent al globalizării, Christodoulos s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva „influenţei străinilor“ şi a pledat pentru menţinerea rolului primordial al Bisericii în stat.
Deşi relaţiile cu catolicismul nu au fost o prioritate a mandatului său, el a fost în mod paradoxal artizanul relansării relaţiilor Bisericii Greciei cu Vaticanul, invitându-l pe Papa Ioan-Paul al II-lea la Atena în 2001 şi deplasându-se la Roma în 2006, la invitaţia Papei Benedict al XVI-lea. Potrivit unui comunicat al BOR, Patriarhul Daniel, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ordodoxe Române, va participa la funeraliile de joi ale Arhiepiscopului Christodoulos.