FILMUL EVZ. Furtuna perfectă | VIDEO

FILMUL EVZ. Furtuna perfectă | VIDEO

Povestea, efectele vizuale şi distribuţia foarte bună recomandă acest film despre oameni care se luptă cu furia naturii

Bazat pe best-seller-ul lui Sebastian Junger, filmul spune povestea unei nave şi a echipajului său. Billy Tyne (George Clooney), căpitanul ambarcaţiunii de pescuit peşte- spadă "Andrea Gail", se hotărăşte să iasă în larg. Cu toate că vremea nu se anunţă favorabilă, bărbatul este silit să rişte pentru a încheia avantajos sezonul de pescuit. Împreună cu echipajul său se aventurează tot mai departe, până la Flemish Cap, unde era mult peşte. Din păcate, soarta nu i-a ajutat. Aparatul frigorific al vasului se defectează şi sunt nevoiţi să renunţe. Mai mult, timpul se înrăutăţeşte şi sunt purtaţi în mijlocul unei furtuni de mari proporţii, intersectarea frontală a uraganului "Grace" cu o furtună de aer cald. Deşi instinctul şi experienţa îi dictează lui Billy că vor putea face faţă gravei situaţii, "Andrea Gail" pare pierdută. Inspirată dintr-un caz real, pelicula nu a fost pe placul membrilor familiei lui Billy Tyne, care au dat în judecată compania Time Warner. 20.30, PRIMA TV <iframe width="638" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/gVwuy-4TzU8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News