Florin Piersic a primit un apel neașteptat: Îmi vine să plâng
- Emma Cristescu
- 30 decembrie 2024, 18:35
Florin Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe pentru extragerea unei proteze de genunchi ce devenise o sursă de infecție gravă. Marele actor a stat iternat timp de o lună și jumătate la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foișor” din București, iar medicii nu știau dacă o să supraviețuiască.
Florin Piersic a primit un apel neașteptat
În perioada în care se afla internat în spital, Florin Piersic a primit multe mesaje și apeluri de susținere de la fani, colegi și apropiați. Marele actor a fost contactat și de reprezentanți ai mănăstirilor din România, inclusiv maici și starețe din zone precum Bucovina, Bacău sau din apropierea Bucureștiului. Aceștia s-au rugat pentru Piersic.
„Nimic, absolut nimic, nu prevestea ce aveam să trăiesc. Într-o singură clipă se poate schimba totul. Vezi tu, în copilăria mea, trăind în Bucovina în vacanțe, mai ales în vacanța Paștelui și a Crăciunului neapărat, era cum să spun eu… bucuria, că paiele pe care dormeam în șură, mămăliga din ceaunul mare din curte, acolo ne era și joacă și totul, totul, dar eram fericiți, asta spun.
Lecția mea de aceea și de atunci, pentru că eu mă consumam, în general, și mă consum și astăzi pentru toate nimicurile, dar nu uitam să ne bucurăm de lucrurile mici, frumoase din viața noastră, de oamenii care sunt cu adevărat alături, care ne iubesc, cărora le pasă cu adevărat, așa cum le-a păsat de mine, când am primit de la mănăstiri, de la biserici”, a spus actorul.
Îi vine să plângă și acum
Piersic a spus că nu s-a așteptat să primească telefoane de la stareța unui mănăstiri. Actorul a declarat că îi vină să plâng când se gândește câte persoane i-au fost alături și s-au rugat pentru el în această perioadă dificilă.
Florin Piersic, recunoscător că încă este în viață
„Nu mi-am imaginat niciodată să primesc telefon de la mănăstiri, de la maici, de la stareța unei mănăstiri din Bucovina sau de lângă Bacău sau de lângă București, care să-mi spună: Toți ne-am rugat să trăiești!’, pentru mine e greu acum să spun că-mi vine să plâng. Mulțumesc lui Dumnezeu că încă sunt, la vârsta asta de 88 de ani, mai sunt încă… cu dumneavoastră.’, a transmis Florin Piersic în emisiunea lui Cristi Brancu.