Israelul a încălcat armistițiul cu Hezbollah. Atac aerian în ziua de Crăciun
- Teodora Vitan
- 25 decembrie 2024, 18:02
Atac aerian în regiunea Baalbeck
Un atac aerian desfășurat miercuri a vizat regiunea Baalbeck, în estul Libanului, fiind considerat o "încălcare" a armistițiului fragil între Israel și mișcarea islamistă libaneză Hezbollah, relatează agenția oficială de presă libaneză ANI.
Acest armistițiu, care a intrat în vigoare la 27 noiembrie, a fost stabilit după două luni de confruntări violente, alimentate de conflictele din Fâșia Gaza și tensiunile regionale din Orientul Mijlociu. Deși armistițiul a fost respectat în linii mari, au existat acuzații reciproce de încălcare.
Atacul aerian vizând depozitele Hezbollah nu a avut victime
Raidul de miercuri a avut loc în apropierea localității Tarya și a vizat o clădire care, potrivit surselor, adăpostea depozite aparținând Hezbollah. "Atacul nu s-a soldat cu victime", potrivit unui raport al ANI, care descrie acest incident drept "prima încălcare a acordului de încetare a focului" în zona Baalbeck.
Potrivit unei surse anonime din domeniul securității, atacul a avut loc în jurul orei locale 2:40 și a fost direcționat asupra unor depozite de armament aparținând mișcării Hezbollah.
Comitetul pentru supravegherea armistițiului și cerințele autorităților libaneze
În urma atacului, autoritățile libaneze au cerut ca presiunile asupra Israelului să fie intensificate, pentru a opri încălcările armistițiului. În acest sens, un comitet format din Franța, Statele Unite, Liban, Israel și Căștile Albastre ale FINUL a fost înființat pentru a monitoriza aplicarea acordului de încetare a focului.
Premierul libanez, Najib Mikati, a subliniat că "pentru ca armata libaneză să își poată îndeplini misiunile, Comitetul trebuie să exercite presiuni asupra inamicului israelian pentru a pune capăt tuturor încălcărilor".
Totodată, Forța Interimară a ONU în Liban (FINUL) a cerut o "accelerare a retragerii armatei israeliene" din sudul Libanului, conform acordului care stipulează retragerea în termen de 60 de zile a forțelor israeliene din această zonă, relatează AFP.