Acuzațiile de viol contra jucătorilor francezi de rugby ar putea fi retrase pe 10 decembrie
- Antonia Hendrik
- 30 noiembrie 2024, 15:39
Cazul rugbiştilor francezi acuzaţi de viol în Argentina a fost amânat. Anuțul de vineri al autorităților judiciare din provincia Mendoza, unde a avut loc presupusul atac, vine după două zile de audieri cu ușile închise.
Cazul de viol împotriva jucătorilor francezi de rugby, amânat pe 10 decembrie
Astfel, decizia de a respinge sau nu acuzațiile formulate împotriva lui Hugo Auradou și Oscar Jegou, cei doi rugbiști francezi acuzați de viol în Argentina în această vară, va fi anunțată pe 10 decembrie, conform informațiilor furnizate vineri de justiția din Mendoza.
„Audierea pentru a stabili dacă acuzațiile vor fi respinse sau nu va avea loc marți, 10 decembrie, la ora 9:00”, a declarat Martin Ahumada, purtătorul de cuvânt al justiției din provincia Mendoza.
În timpul audierii, care a avut loc cu ușile închise timp de două zile, luni și marți, procuratura a susținut clasarea cazului, așa cum a anunțat la finalul anchetei, la începutul lunii octombrie. De asemenea, avocații jucătorilor au pledat pentru clasare, solicitând acest lucru încă de la sfârșitul lunii august.
Judecătoarei i s-a cerut să „nu se grăbească” în acest caz complicat
Natacha Romano, avocata reclamantei, o femeie argentiniană de 39 de ani, a solicitat „respingerea totală” a cazului și continuarea anchetei, considerând că aceasta ar trebui să fie realizată de un nou procuror.
Judecătoarea Eleonora Arenas, care a condus procedura, dispune de 15 zile lucrătoare pentru a lua o decizie. Ambele părți au îndemnat-o să „nu se grăbească” în acest caz complicat.
Cazul de viol a stârnit un val de reacții în lumea sportivă. De aproape cinci luni, Auradou și Jegou, amândoi în vârstă de 21 de ani, sunt acuzați de viol în grup agravat, fapte care ar fi avut loc în noaptea de 6 spre 7 iulie, într-un hotel din Mendoza, după ce echipa națională a Franței a disputat un meci de verificare cu Argentina.
Cei doi au susținut încă de la început că relațiile sexuale cu reclamanta, pe care au întâlnit-o într-un club de noapte, au fost consimțite și nu au implicat violență.
Cazul de viol, cu implicații de „o violenţă teribilă”
Avocata reclamantei a descris că a fost un viol cu „o violenţă teribilă”, într-un caz în care au existat două versiuni complet opuse, deși s-a convenit asupra faptului că au avut loc acte sexuale în dormitor, într-un context marcat de consum de alcool.
Auradou și Jegou s-au întors în Franța la începutul lunii septembrie, după ce justiția argentiniană le-a dat undă verde, parchetul concluzionând că acuzația „și-a pierdut forța”. De atunci, cei doi și-au reluat carierele de rugbiști profesioniști: Auradou la Pau în octombrie și Jegou la La Rochelle în noiembrie, scrie firstpost.com.