Cât timp prăjim cartofii ca să nu devină toxici. Sfatul medicilor
- Andrei Arvinte
- 31 octombrie 2024, 21:04
Cartofii prăjiți sunt deliciul oricărui gurmand. Crocanți și savuroși, sunt soluția pe care o avem mereu la îndemână. Cu toate acestea, în ultimii ani cartofii prăjiți au fost puși pe lista neagră de unii nutriționiști și chiar de medici.
Cu cât sunt prăjiți mai mult, cu atât cartofii sunt mai periculoși pentru organism. Din acest motiv, s-a dovedit că timpul de prăjire este foarte important.
De aceea, prof. Dr. Dan Vodnar ne sfătuiește să tăiem cartofii prăjiți la 11 mm și să-i prăjim într-un ulei încins "nu mai mult de 7 minute”.
Substanțe periculoase
Aceștia elimină, odată cu trecerea timpului, tot mai multe substanțe toxice, nocive pentru sănătate.
Una dintre acestea este acrilamida. Aceasta a fost clasificată de Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC) drept „probabil cancerigen uman”.
Acrilamida este folosită în diferite procese industriale și este, de asemenea, conținută în fumul de tutun.
De altfel, cercetătorii au scos la iveală că persoanele care aleg să mănânce des cartofi prăjiți, prezintă un risc crescut de moarte prematură. Analiza a fost făcută de cercetători și nutriționiști reputați. Rezultatele șocante ale acestui studiu au fost publicate în Jurnalul American al Nutriției.
Cartofii prăjiți, mod de preparare
Tăiați cartofii în fâșii de dimensiuni egale (11 milimetri). Înmuiați-i în apă rece timp de cel puțin 30 de minute pentru a elimina excesul de amidon, apoi scurgeți-i uscați-i.
Temperatura uleiului: Încălzește uleiul la aproximativ 175°C - 190°C.
Timp de prăjire
- Prima prăjire (albire): prăjiți cartofii în reprize timp de aproximativ 3-5 minute până când sunt moi, dar nu se rumenesc. Scoateți și lăsați-le să se scurgă pe prosoape de hârtie.
- A doua prăjire (pentru a deveni crocanți): creșteți temperatura uleiului la 190°C și prăjiți din nou cartofii încă 2-4 minute până când devin aurii și crocanți.
La final, scoateți cartofii prăjiți din ulei, scurgeți-i pe prosoape de hârtie și asezonați cu sare cât sunt încă fierbinți.
Gătitul la abur
Cartofii pot fi gătiți și la abur, iar specialiștii recomandă acest procedeu. Ei spun că tehnicile de gătit cu căldură uscată nu usucă alimentul și sunt o metodă sănătoasă de alimentație.