Fiindcă teniile n-au oase…

Fiindcă teniile n-au oase…Sursa foto: Arhiva EVZ
”Sunt stupefiată de faptul că PNL își sacrifică existența sa istorică, printr-un gest politic amoral, sfidător, degradant, câtă vreme se folosesc frâiele puterii pentru a satisface interesul unei persoane pentru funcții și privilegii. (…)
În țara aceasta sunt oameni nevoiași, dar nu proști!”
Aș putea fi de acord cu ceeace spune dna Viorica Costiniu - strălucit magistrat, dar asta ar însemna l putem compara pe Johannis, cu sceleratul Traian Băsescu, ceeace, cu tot ce i se reproșează actualului președinte, e practic, imposibil. Apoi, sunt încă două lucruri esențiale pe care Klaus Johannis le-a făcut pentru România, scăpând țara de sub amenințarea a două pericole majore, mai aprige decât orice război. În rest, justiția, și în final istoria va judeca.
1. faptul că a scos de la guvernare USR, partidul securiștilor lui Coldea chitit să vândă și să distrugă însăși inima țării.
2. Eleiberarea din funcții - mișcare propusă cu curaj de foastul director SRI Eduard Hellwig,  - a nemernicilor din grupul Coldea -Dumbravă, care au distrus ani de-a rândul destinele unor oameni, dar și capitalul românesc.
 PNL ul, un partid a cărei istorie n-o mai aduc în discuție a fost însă, atacat în timp, de două tenii.
Problema e, că grupul care a mai rămas din ceeace odată însemna PNL se pregătește să-și spurce iarăși sângele, pritr-o perfuzie/ transfuzie, care, de data asta le va fi fatală. Acceptarea oricărui fel de ”legături” cu teniile de la USR - partidul lui Coldea și a generației a doua a Securiștilor lui Ceaușescu, corcit cu LGBTQ -ul lui Soros,  Forța Dreptei, -  Orban & co -, pe de o parte, și PMP - partidul lui Băsescu și Eugen Tomac) va duce inevitabil la ieșirea PNL din istorie.
Tenia este un vierme,  care se transmite la om. O dată ajuns în intestinul uman aceasta se răspândește prin larvele de tenie inchistate, peste tot: in tesuturi extradigestive, cum ar fi la nivelul ochilor, muschilor, inimii, creierului si subcutanat.
Poate provoca, între altele, meningita, tulburari de vedere, orbire, hidrocefalie, convulsii sau epilepsie. Și, în final, netratată, la moarte…
Diogenes Laertios, istoriograful filosofiei antice grecești, în lucrarea sa ”Despre viețile și operele filosofilor” afirmă că Xenofan „îi atacă pe Hesiod și Homer criticându-i pentru descrierea zeilor”. Oamenii înfățișează zeii după felul în care sunt ei,  spune filosoful: „Dacă boii și caii și leii ar avea mâini sau dacă – cu mâinile – ar ști să deseneze și să plăsmuiască precum oamenii, caii și-ar desena chipuri de zei asemenea cailor, boii asemenea boilor, și le-ar face trupuri așa cum fiecare dintre ei își are trupul.”
Merită, spun, după înțelegerea mea mediocră, să ne gândim la aceste ziceri. Și, probabil că nu putem trece - la ce vedem -, peste gândul că între timp, și mai ales în ultimii patru zeci de ani s-a petrecut un fel de juxtapunere în viața noastră publică europeană. Sensul meditației lui Xenofan,  - cum că boii ar avea drept zei tot boi - s-a modificat. Am înlocuit zeii din antichitate cu politicienii în care ne-am obișnuit să credem și să-i alegem, chiar dacă ne dezamăgesc perpetuu. Dar, pe nesimțite, aceștia s-au organizat perfect în partide, pe care le-au transformat în structuri de crimă organizată, care lucrează doar în folosul lor și al ”stăpânilor” din țară sau din afară.
Boii din gândirea lui Xenofon s-au mutat în lumea oamenilor, cu observația groaznică pe care o putem vedea în fiecare seara la televizor: deși mutați în lumea oamenilor, boii au rămas ”pe funcțiile lor”. Adică, tot zei…
”Nu mă aștept sub nicio formă, ca viitorul președinte al României, oricare va fi el, să încalce Omerta, celebra lege a tăcerii, prima în decalogul organizațiilor de tip mafiot, în privința crimelor comise de cuplul Coldea-Kovesi pe toată durata funcționării Protocoalelor SRI-DNA. De ce nu mă aștept? Pentru că absolut niciunul dintre candidați nu a suflat o vorbă despre această traumă uriașă, una comparabilă cu aceea comisă de justiția comunisto-securistă a anilor `50 din secolul trecut. Păstrând proporțiile, cele două perioade nu s-au deosebit prin nimic, metodele au fost aceleași”
De ce mă refer doar la ”liberali” când mă întreb de e ce, sau dacă din rândurile acestora se va ridica vreun Om, care să propună (măcar!), ca temă de discuție în campania electorală, problema ridicată de dl. Mirel Curea? Simplu. Fiindcă o dată cu adoptarea slugărniciei dlui Ciolacu față de Bruxelles, PSD a eșuat. Și, mai rău, a eșuat când și-a ”eliminat” pe muțește din prima linie intelectualii de anvergură pe care îi avea. Ori, o stângă fără intelectuali e doar o gașcă de indivizi puși pe căpătuială, prin politică.
Dar nici din așa-zișii liberali n-a mai rămas mare lucru. În momentul de față sunt pregătiți să primească (din nou) în organismul lor al doilea rând de tenii.
CDR s-a desființat la finele lui 2000, dat fiind că PNȚCD nu a reușit să intre în Parlament.
Forțele politice ajunse în opoziție și liderii lor s-au regrupat, reorganizat, redenumit, iar în 2003 a apărut Alianța DA, Dreptate și Adevăr, formată de PNL și PD.
Apoi, o dată cu popularitatea câștigată de turnătorul scelerat Traian Băsescu, și dorința lui de a ajunge la putere, se profila prima tenie care se pregătea să atace Partidul Brătienilor.  Structura de crimă organizată al lui Băsescu, Videanu, Berceanu și alții pe care pare că i-am uitat, se pregătea să invadeze, asemenea teniei, organismul Liberal.  Azi, observăm că operațiunea a reușit pe deplin. Pediștii - slugile sceleratului Băsescu au infectat trupul și au furat numele organizației partinice liberale. Admit că între cei care l-au urmat pe Băsescu în acțiunea lui de distrugere a ceeace însemna PNL au fost și sunt oameni de bună condiție, dar care acum nu mai pot da înapoi. Au tăcut, au fost creduli, și din frică ori lașitate nu au mai putut face pasul îndărăt. Fiindcă era periculos să i te opui Băsescului, care stăpânea justiția…
Acum, dl. Ciucă deschide din nou porii trupului ”bolnavului”PNL pentru altă invazie a teniilor. A celor de la USR. Ce aflăm de curând? Că preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, care este şi liderul organizaţiei judeţene a PNL, va candida pentru funcţia de senator la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Același Bolojan pe care președinta USR a mărturisit că-l va propune premier, dacă va fi președintele României. Același Bolojan, care s-a întâlnit, fără nici o explicație, cu reprezentanta familiei Soros, dna Maia Sandu. Întrebată care a fost motivul vizitei, președintele Republicii Moldova a declarat că a venit la Oradea în vacanță. „Am fost într-o vacanță, sunt prima dată aici și mi-a plăcut foarte mult”, a declarat Maia Sandu.
Vizita sa nefiind anunțată nici de site-ul Președinției de la Chișinău, nici de autoritățile centrale din România sau de cele locale din Oradea, iar scopul a fost unul nepublic.
Mai departe: primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat duminică, 15 septembrie, pentru candidatura președintelui PNL, Nicolae Ciucă, la prezidențiale, după ce a făcut același lucru și pentru Elena Lasconi, candidata USR la președinție. Prezent la Consiliul Național al PNL de la Palatul Parlamentului în care s-a validat candidatura lui Ciucă, Nicuşor Dan a transmis că Bucureştiul şi România au nevoie de o guvernare liberală.
Atunci, spor la treabă, ce să spun?
Mă mir că n-au reușit ”manevrele” celui care a amanetat viitorul Românie, prin împrumuturi niciodată justificate, pro-useristul Câțu. A fost îndepărtat la timp de multînjuratul azi, Johannis…
Vreau să vă aduc aminte că eu am încercat să fac alianță cu USR-ul,  - spunea acesta după ce a fost debarcat -,  și chiar eu am fost cel care s-a dus și și-a pus cenușă în cap și am avut discuții. De aceea, eu a trebuit să fac un pas în lateral. Pentru mine, această coaliție, cu PSD  nu e naturală (…) Cred că și eu și USR am învățat câteva lucruri. Cred că a doua oară o să o facem mai bine”.
„Ex ossibus ultor!”, este o cunoscută poezie a lui George Coșbuc, care a fost publicată în 1893 în volumul Balade și idile. Titlul este preluat dintr-un vers din „Eneida”, IV, 625 de Vergiliu: „Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor”  - adică, „Din oasele noastre să răsară un răzbunător”.
Numai că TENIILE nu au oase!
Așadar,  slabă șansă ca subiectul propus de Mirel Curea să se reia în orice formă, în dezbaterea electorală. După ce vom avea un nou președinte, oricum se va numi el,  lumea politică românească se va transforma într-o tenie gigantică, înfiptă și mai trainic în trupul acestui popor necăjit.Deviza lor ve fi, - ași ghicit -, ”stabilitatea”!!!
 În lașitatea generală a clasei politice vom asista la construcția unei noi preșidenții, care va avea ca fundație exact cadavrul Justiției românești și a tuturor cei sacrificați de nocivul cuplu Coldea-Koveși…

Ne puteți urmări și pe Google News