Diana Şoşoacă se vede favorită la preşedinție: AUR are nevoie de SOS pentru a intra în Parlament

Diana Şoşoacă se vede favorită la preşedinție: AUR are nevoie de SOS pentru a intra în ParlamentDiana Șoșoacă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Diana Șoșoacă susține că sondajele sunt false și că procentul de 5% este unul fals, ea știind sigur că procentul ei este de peste 25%, iar al partidului pe care îl conduce, SOS România, de aproximativ 20%.

Diana Șoșoacă declară că sondajele de la TV sunt false

Senatoarea Diana Şoşoacă a declarat că George Simion ar vrea să o readucă în AUR,  pentru că ar avea nevoie de ea.

„Eu sunt undeva acolo foarte sus în sondaje, ştiu asta. Mulţi mă întreabă dacă nu candidez. Dacă nu aş avea sprijinul poporului român nicio televiziune n-ar da în nimeni.

De ce îmi cere Simion să mă unesc cu AUR dacă au în sondaje procente? Uitaţi-vă la diferenţa dintre sondajele false. Singurele sondaje adevărate sunt cele ce le face SRI de 4 ori pe an. La ora actuală sondajele stau în felul următor.

Palada a spus că Diana Sosoaca are 25 la sută la prezidenţiale. Dacă mă uit la sondaje, mi-au spus nişte băieţi care fac sondajele că procentul meu este atât de mare încât următorii trei la un loc nu mă pot ajunge. N-ar mai fi nevoie de al doilea tur“, a declarat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă spus că se așteaptă ca alegerile să fie comasate

Președinta SOS consideră că alegerile ar trebui comasate și că partidul ei este cotat între 18 și 21 la sută.

„Vor comasa alegerile şi oamenii vor fi plătiţi să voteze cu altul. Au început să mă lase să vorbesc, să nu mai dea în mine, pentru că şi publicitatea negativă este tot publicitate. Se apropie alegerile şi nu au niciun interes. S.O.S. România este cotat între 18 și 21 la sută, nu a ajuns la procentele mele pentru că domnii de la Haules induc în mentalul colectiv ideea că eu mai fac parte din AUR. O parte a sistemului care a creat AUR are nevoie de mine. De acolo e cererea lui Simion de a mă întoarce”, a menționat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă este de părere că „AUR se va dezintegra!“

Senatorea Diana Șoșoacă a afirmat că AUR se va dezintegra foarte curând din cauza scandalului dintre George Simion, și senatorii Sorin Lavric și Claudiu Târziu.

Diana Șoșoacă, câștiguri de invidiat. Cât încasează de la Senat şi din avocatură

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„AUR e pe cale să se dezintegreze. Există un scandal între Lavric, Simion şi Târziu. Au probleme mari pentru că au funcţionat pe ce-au emis la Congres şi conform legislaţiei, dacă tu funcţionezi cu nişte reprezentanţi în funcţii care au fost votaţi în Congres, dar nevalidati de instanţă, magistraţii trebuie să desfiinţeze partidul respectiv. Eu nu ştiu ce jurişti au ei. Eu nu mă voi întoarce în AUR în veci!

AUR se distruge, autodistruge chiar. De aici a pornit scandalul între cei 3 din vârful piramidei. Acum e o diferenţă uriaşă între Simion şi Lavric cu Târziu. Cel mai profesionist şi intelectual dintre toţi este Lavric. Se vede clar diferenţa de valoare, urmează Târziu. El vrea să fie că celelalte partide. Nu se va schimba niciodată România atunci. Lavric a venit cu declaraţii politice cu privire la închisori. Târziu este politically corect, dar nu acceptă derapajele lui Simion“, a adăugat Diana Șoșoacă.

AUR are nevoie de SOS pentru a intra în Parlament

Președintele SOS a declarat că AUR are nevoie de ea pentru a intra în Parlament.

„Înţeleg că Simion are nevoie de mine ca să mai intre în Parlament. Procentele nu sunt cele pe care le vedeţi, procentele adevărate sunt măsluite. Am procente diferite în toate procentele, pe care să-l cred? Dacă am atât de mici procentele, de ce ai nevoie de mine? Cei din PSD, USR, PNL dau în mine mereu, de ce dacă sunt insignifiantă? Ei încearcă să schimbe opinia publică vizavi de mine. Eu mă implic în toate cazurile naţiunii, ce opinie să schimbe? Dacă ar fi toţi ca mine, problemele ar fi soluţionate mai rapid”, a conchis senatorea Diana Șoșoacă,

Ne puteți urmări și pe Google News