​Nici nu s-a stins bine ecoul discursului patriotic al lui Eduard Hellwig…

​Nici nu s-a stins bine ecoul discursului patriotic al lui Eduard Hellwig…Sursa: Arhiva EVZ

Scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep a făcut înconjurul lumii, astfel că multe nume sonore au transmis mesaje prin care și-au exprimat punctul de vedere vizavi de această situație.

De departe, cel mai elocvent și mai plin de înțelesuri, pentru sportivi, dar și pentru fiecare dintre noi, cei care trăim pe acest pământ, este cel al legendarei jucătoare americane, Pam Shriver, câștigătoare a 22 de titluri de Grand Slam. Aceasta i-a sfătuit pe marii sportivi să nu ia exemplul româncei, care este pe cale să își încheie cariera din cauza unei decizii de neînțeles. La ce s-a referit, de fapt, celebra jucătoare? După cum vede aceasta lucrurile, greșeala uriașă făcută de Simona Halep este aceea că s-a îndepărtat cu ușurință de toți colaboratorii vechi care au ajutat-o să obțină performanță.
„Jucători din toate turneele și de la toate nivelurile, feriți-vă să va schimbați și să renunțați la colaboratorii de încredere și la apropiații care v-au fost alături mulți ani. Este ușor să fii manipulat și controlat de oameni care se pricep la manipulare”, a afirmat Pam Shriver, lider WTA în clasamentul de dublu al anilor ’80, pe Twitter.
Asta am făcut și continuăm să facem și noi. Poate că asta au făcut și cei care au fost atrași, generații damnate,  în politică, artă și alte domenii, - în orice caz, în partea de sus a societății.Așa a făcut și”noua clasă” conducătoare. Cei care dau direcții, pedepse, sau acordă distincții, conduc universități… Poate de aici a izvorît în sufletele lor ura, turnătoria, dorința de îmbogățire, cea de a fi stăpân, lăcomia și trădarea. Căci au schimbat în prea mare măsură oamenii cunoscuți de lângă ei, în favoarea prieteniilor de conjunctură, dispuși oricând să-i trădeze.
Așa am ajuns să ne procopsim cu inși proveniți din familii bune, de creștini cinstiți, făcând ”prietenii” cu ratații din ONG-uri, însoțindu-se cu tinerele rateuri - fii de securiști -, fără nici un fel de însușiri. șa am ajuns să avem europarlamentari care nu știu bine nici propria  Limbă Română, dar vorbesc cu aplomb ”păsăreasca” de la Bruxelles, care nu e altceva decât împlinirea predicției lui Marx: ”Va veni un timp când indivizii vor lua sub controlul lor acest produs al speciei, limba”.
”Iată o altă natură ce moare în om, fără să trezească indignări și clamori. Ca și cu limbile naturale, s-ar putea scrie o carte despre o specie întreagă, despre o întreagă natură umană ce se curmă; înainte ca lumea țărănească să se stingă. (…) Înainte ca această lume să se stingă ca atare, noi trebuie să scoatem din ea toate rezervele. (…) scriitorii aceștia tineri, care au început adesea minunat de bine sub amintirea satului lor apoi s-au încurcat puțin în noutățile tîrgului, dar vor ști să-și regăsească vâna, adevărul, ființa, chiar dacă nu neapărat satul - cântă și prelungesc, ca o ultimă generație a țărănescului vechi, un miracol”.
Ce vom pierde, o dată cu acest coroziv neomarxism, este acea lume despre care Pârvan, spune că a produs valori de nivelul celor antic grecești, dar a fost sortită să piară, căci era doar sătească. Versiunea noastră a lumii sătești, care îngroapă în ea, poate, un secret al armoniei sociale, la nivel sătesc, ca acela al cetății grecești. Remarca aparține filosofului Constantin Noica și a apărut Într-unul din seria de articole ale lui, apărute în 1971, în România Literară.
Numai că, așa-zisele ”elite” stăpânitoare ale României, cu patalama și ștampilă de la Bruxelles, nu mai au interesul să aducă în discuție ceeace spunea și spera Noica.
Fiindcă mulți dintre Români  au resurse suplimentare, pentru ca odraslele lor să nu învețe în sistemul de stat din România, și la nivel universitar să-și trimită copiii în diverse universități din străinătate. Nu e nimic rău lucrul acesta, - spune într-un interviu și psihologul Mircea Miclea -, povestea este că ei au instrumentele suficiente și necesare pentru ca să eludeze problemele care apar în sistem. Din păcate, majoritatea celor care ajung pe poziții de conducere sunt în pozițiile acelea pentru a extrage resurse din bugetul public, din oportunitățile pe care le oferă poziția respectivă, pentru ei și pentru grupul care este în spatele lor, pentru partid, pentru gașca din spatele lor, etc.
O imagine cum nu se poate mai exactă a ONG-ului ”dezvoltat” de o aripă a foștilor securiști ai lui Ceaușescu, care au avut grijă ca fiii și fiicele lor să studieze în străinătate. Cei rămași prin generațiile mai tinere la putere, după căderea lui Ceaușescu, în România: partidul-ONG, USR. Aceștia au dat României actualele găști tinere, ”extractive”, niște așa-zise elite. Tineri necunoscuți apăruți din neant care au fost impuși la conducere, al căror interes principal a fost acela de a extrage grosul resurselor publice, sau au făcut în așa fel încât aceste resurse publice, să ajungă la anumite grupuri private. Foarte puțini sunt interesați să rezolve problemele din sistem. Căci așa au fost antrenați, ca prioritatea lor, o dată reveniți în țară de la studii, să fie apți la extragerea resurselor.
.Parcă au uitat, cu toții în lumea universitară de Noica și elogiul lui (și al lui Vasile Pârvan) adus satului Românesc. Tocmai mă întrebam, oare de ce Universitățile nu problematizează și nu aduc nici o analiză atimpurilor pe care le trăim. Dar imediat am citit că cineva s-a trezit, la comandă, să se intereseze, totuși, de viitorul învățământului Românesc. A început, iată,  și Sorosizarea universităților din România. Stupefiantă este căderea recentă a ultimei redute de normalitate, Univestitatea Babeș Boliay din Cluj, care urmând întocmai  curentul  neomarxizant Soros, importat de peste Ocean și impus târâș-grăpiș și de conducerea actuală a Comisiei Europene a admis  încropirea unui ”act” public, aprobat deja de Consiliul de administrație.  Un colectiv de cadre didactice de la Universitatea Babeș-Bolyai a pus, cu alte cuvinte la cale un ”plan de realizări” pentru egalitatea de gen. Așa cum constată scriitorul Cornel Nistorescu, ”nu pentru studiu, nu pentru dezbatere, nu pentru completare.”
Această acțiune a masei gelatinoase preparată cu mulți bani în laboratoarele Soros, de la UBB Cluj, nu este deloc întâmplătoare. Ea este un răspuns dur la  discursul lui Eduard Hellvig, directorul SRI, un discurs patriotic, rostit în aula aceleiași universități  Clujene. Un răspuns al securismului neomarxist, mai ales la această frază rostită de Hellwig: ”În această lume, naționalismul ar trebui să fie un tip de instinct pe care să-l aibă și cei care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții. Trebuie să ne obișnuim să refolosim cu naturalețe acești termeni
Atunci, ne mai întrebăm cu ce scop a fost ”aranjată”, această inițiativă?
Scopul oficial, declarat al acestui document este năucitor, dar limpede: ”să afirme angajamentul Universității Babeș-Bolyai și față de egalitatea de gen și a acțiunilor pentru protecția acesteia;
b) să stabilească principiile și acțiunile necesare pentru realizarea egalității de gen în cadrul comunității locale, naționale și internaționale, c) să promoveze un mediu universitar sigur prin prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.”
Rămâne întrebarea: Cum se va schimba acțiunea U.B.B de aici încolo? Ca o instituție de propagandă, ca un minister al ”adevărului”? Ca  o unitate de Miliție? Încă nu nu știm. Ce putem bănui, e faptul că se va naște un monstru.
Deci, de-acum, tinerii studenți români nu vor mai trebui să cheltuiască bani prin străinătăți. Vor putea avea patalamale de Sorosiști, care să conducă țara, și de la Universitățile autohtone. Elitele ”extractive” care vor înrobi poporul Român, supus elitelor ”și mai conducătoare” de la Bruxelles și de aiurea vor putea să se nască și să primească ”educația” specială pentru stăpâni,  alocați politicii Românești, undeva, mai aproape de casă. Eventual și cu burse mari.
Parafrazând-o pe actrița Olimpia Olaru, într-un răspuns plin de demnitate adresat Sorosismului Neomarxist și unui Sorosist  (ceva mai) cunoscut, Marius Manole: acești tineri imberbi, care se cred deja ”consultanți” și ”analiști” se vor califica, cu diplomă, în ipocrizie, narcisism, oportunism, vor deprinde  complexul de superioritate, în ura față de Românii care nu gândesc în paradigmă sorosistă, în ușurința cu care să pună etichete, în ideologia neomarxistă,  o ideologie toxică, ce amenință să otrăvească viețile tuturor. Se vor califica să susțină LGBTQ, această caracatiță veninoasă ce este pe punctul de a sufoca Europa cu tentaculele sale, începând cu copiii. Nu e destul că se încearcă educarea copiilor încă de la grădiniță, mințindu-i ordinar că nu sunt fetițe sau băieți, ci că pot decide ei, mai târziu, ceea ce își doresc să fie. Că deși natura arată altceva, se va ”ordona” și prin Universități, devenite ”organe”, că există mai mult decît două sexe. La copiii mici, poate ține. Dar studenților - cel puțin acelora care au crescut în familii creștine, cu frica lui Dumnezeu, degeaba le aduci transsexuali deghizați în prințese să citească povești.  Se va încerca, la UBB, poate, sub pretextul educației sexuale, să-i învețe pe studenți, ca pe copiii de grădiniță, cum să se masturbeze și să folosească  hormoni sexuali, când ei încă nici nu știu bine cine sunt sau ce vor de la viață. Oricum, stăpânii neomarxisto-sorosiști care au pus mâna pe UBB așteaptă, așa ca în unele universități americane, ca bună parte din marii scriitori ai literaturii universale precum Dostoievski, Shakespeare, ș.a.m.d., să fie interziși la a fi studiați, pe motiv de politically corectness… O regândire a valorilor și materiilor de studiu, în sensul eliminării religiei, filosofiei și istoriei…
Dar asta, ca să se știe, va fi posibil doar cu acordul poporului, fie el și tacit. Este suficient ca oamenii de bună credință să nu facă și să nu spună nimic, ca răul să se producă… E suficient să ne părăsim prietenii și prieteniile verificate, pentru altele noi, din interes, sau de conjunctură. E suficient să uităm de unde am venit, și care ne sunt rădăcinile. Nu trebuie decât să ne uităm satul, bunicii, părinții și prietenii. E suficient să uităm că Europa înseamnă (mai ales!) Sfânta Scriptură, ca răul să cuprindă totul.