Peste 20 de tone de cafea, dispărute peste noapte dintr-un camion. Ce a descoperit poliția

Peste 20 de tone de cafea, dispărute peste noapte dintr-un camion. Ce a descoperit poliția Boabe de cafea. Sursa foto: Pixabay

Un șofer din Bulgaria a contactat autoritățile pentru a raporta dispariția a 20 de tone de cafea, estimată la peste 55.000 de euro, din camionul său. Totuși, cercetările ulterioare au arătat că situația era cu totul alta.

În realitate, șoferul a vândut încărcătura, după care a lăsat camionul într-o parcare din Caransebeș. Apoi, dimineața, a apelat poliția, acuzând că a fost furat pe timp de noapte, în ciuda faptului că vehiculul era complet gol.

Tone de cafea, vândute de șoferul care le transporta

Astfel, marți, polițiștii din Caransebeș l-au reținut pentru 24 de ore pe un bărbat bulgar de 36 de ani, suspectat că în luna mai 2024 a raportat în mod fals dispariția a peste 20 de tone de cafea, ambalată în 66 de paleți, pe care ar fi transportat-o cu un camion din Ungaria către Bulgaria.

Totul s-a întâmplat pe 2 mai 2024, în jurul orei 13.00, când cetățeanul bulgar a sunat la 112 pentru a raporta că, în noaptea anterioară, camionul său, care transporta cei 66 de paleți de marfă, a fost lăsat într-o parcare din Caransebeș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dimineața, el a descoperit că marfa dispăruse.

Șofer de camion.

Șofer de camion. Sursă foto: arhivă EVZ

A vândut marfa pentru mai multe de 55.000 de euro

Poliția din Caraș-Severin a declarat că, în urma investigațiilor legate de activitatea infracțională, s-a descoperit că cetățeanul bulgar a vândut marfa, evaluată la peste 55.300 de euro și asigurată, unei alte persoane.

Aceasta a preluat tonele de cafea cu un alt ansamblu de vehicule, fără ca vehiculul să ajungă încărcat în județul Caraș-Severin.

Politie, atac, Constanța

Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

Acum, bărbatul de 36 de ani va fi dus în fața procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru a se lua măsurile legale corespunzătoare.

Investigațiile în acest caz continuă pentru a determina comiterea infracțiunilor de inducere în eroare a autorităților judiciare și înșelăciune în domeniul asigurărilor, în scopul de a clarifica toate circumstanțele în care au avut loc faptele.

Revista presei