EVZ Special
Cum a evoluat grătarul la români. Ce se mânca acum 300 de ani. Multe feluri sunt dispărute
Sursa foto: arhiva EVZ Pentru români, grătarul este mai mult decât un procedeu de a prepara mâncarea. Este, mai degrabă, o festivitate în toată regula, un mod de a celebra hrana, de a se sălbătici preț de câteva ore ori poate de a-și regăsi terminațiile ancestrale.
Grătarul nu este apanajul epocii moderne. Totul a început pe timpul dacilor, în zona munților Orăștiei, aproape de Sarmisegetuza. Aici existau cele mai mari ateliere de prelucrare a metalelor din sud-estul Europei. Profitând de zăcămintele de fier din zonă, dacii făureau nu numai arme și unelte agricole, ci și cuțite mici și frigărui. S-au descoperit inclusiv clești pentru manevrarea cărbunilor încinși.
În Imperiul Roman, carnea friptă era l amare cinste. În Pompei,a rheologii au descoperit că erau nenumărate de taverne și restaurante care serveau porc, pui sau capră la grătar, cu pâine și garnitură de legume.
Grătar acum 300 de ani: melci și sturioni la grătar
Dacă astăzi grătarul se organizează mai ales în weekenduri sau de zile onomastice, pe vremuri strămoșii noștri făceau ceva asemănător la sărbătorile importante. Iar una dintre cele mai mari era culesul viei. Festinul era, pe atunci, pantaguelic: "oaia la groapă" era favorita lor. Era umplută cu morcov, ceapă și usturoi şi o parte din carnea de pe pulpe. După scoaterea măruntaielor, acestea erau tocate mărunt și introduse în abdomen. Oaia era ținută în groapă 8-9 ore.
Primele "rețete" de mâncare la grătar datează din anul 1700. Autorul lor, stolnicul Constantin Cantacuzino, un cunoscut boier din Țara Românească, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino. El cunoscut câte ceva din bucătăriile specifice ţărilor cutreierate. Printre aceste rețete se regăsesc și mâncăruri făcute la grătar. Melcii și sturionii erau printre celi mai căutați în epocă.
Grătar. Sursa foto: Pixabay
Micii, marea iubire
Dar românii vor mai aștepta aproape două secole pentru a savura, în sfârșit, micii la grătar. Micii sau mititeii au ajuns în România din Balcanii de Vest. Se aseamănă cu alte produse similare din carne tocată bulgărești sau turcești. Dar ceea ce îi face unici pe mititeinoștri este faptul că se adaugă bicarbonatul de sodiu.
Prima referire istorică vizavi de mici apare în anul 1874, într-o carte de bucate din Transilvania. Ei sunt numiți „cârnăței fără mațe”. Sfatul era să fie consumați cu muștar.
Astăzi, mici apar în felurile tradiționale românești de mâncare, alături de mămăligă. Cu toate acestea, istoria consemnează că ei provin din Serbia, că au influență otomană și sunt întâlniți și în Grecia sau Turcia.
Recomandările noastre
