A ucis doi tineri, dar a scăpat de pușcărie. Vlad Pascu, mutat la o clinică medicală

A ucis doi tineri, dar a scăpat de pușcărie. Vlad Pascu, mutat la o clinică medicalăVlad Pascu la proces Sursa foto: Captura video

Update.

Vlad Pascu va fi scos de la Poarta Albă și mutat într-o clinică medicală din Constanța. Inițial, familia sa a cerut ca acesta să fie internat într-o unitate din Capitală, însă magistrații constănțeni au respins această variantă.

„În ceea ce privește cererile de control medical, în parte, au început să fie soluționate și în sens pozitiv, astfel că urmează chiar o procedură de internare în afara penitenciarului pentru consultații, în special afecțiunile clinice cu care acesta s-a născut, respectiv la inimă și la rinichi”, a spus avocata Sorina Stoica.

Update. Avocații lui Vlad Pascu susțin că există o serie de defecțiuni tehnice la penitenciar, iar din acest motiv nu se știe dacă tânărul poate fi audiat prin videoconferință.

Știre inițială 

Vlad Pascu a contestat măsura arestului preventiv și susține că vrea să își continue studiile. Marți, Tribunalul Constanța judecă cererea înaintată de acesta. De asemenea, tânărul acuzat că a provocat accidentul mortal a solicitat să fie plasat în arest la domiciliu.

Vlad Pascu vrea să fie eliberat 

Autorul accidentului de la 2 Mai vrea să iasă din arestul preventiv. Aflat în Penitenciarul Poarta Albă de mai bine de un an, Vlad Pascu a cerut o măsură mai blândă. Astfel, acesta a contestat măsura inițială și vrea să fie plasat în arest la domiciliu.

La jumătatea lunii august, judecătorii din Mangalia i-au respins această solicitare. Conform apărătorului său, prelungirea măsurii de arest preventiv poate echivala cu o pedeapsă.

Vrea să primească îngrijiri medicale și să își termine studiile

De asemenea, avocatul lui Vlad Pascu susține că acesta a urmat programe de reabilitare și a scăpat de dependența de droguri. Magistrații au invocat acest aspect pentru a menține arestul preventiv. Potrivit apărătorului său, măsura nu se mai justifică în acest moment.

Vlad Pascu

Vlad Pascu. Sursa foto: Arhiva EVZ

„O măsură preventivă nu poate să tindă către ani. Asta este o pedeapsă.Indiferent ce a făcut acea persoană, din fericire, există drepturi ale Convenţiei Europene a Dreptului Omului şi ale Codului de  Procedură Penală. Nu vreau să pun presiune pe nimeni, nici pe instanţă, nici pe absolut nimeni. Însă trebuie să înţelegem o măsură preventivă vine să sancţioneze alte aspecte şi nicidecum o pedeapsă”, a precizat apărătorul.

În cererea sa, autorul accidentului de la 2 Mai a menționat că vrea să își termine studiile, dar și să poată primi îngrijiri medicale.

Vlad Pascu a contestat decizia

Potrivit avocatului, consumul de substanțe psihoactive nu ar avea legătură cu producerea accidentului. Totodată, acesta a precizat că accidentul a avut loc pe fondul unui cumul de factori, invocând în acest sens neadaptarea vitezei și condițiile de drum.

Recomandările noastre