ALDE, poate singurul partid fără prezidențiabil. Formațiunea susține referendumul

ALDE, poate singurul partid fără prezidențiabil. Formațiunea susține referendumul Arina Spătaru ALDE Moldova / sursa foto: FB

Într-un peisaj electoral cu nu mai puțin de 17 aspiranți la fotoliul prezidențial, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) face notă discordantă: nu și-a desemnat candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie.

ALDE nu are bani de prezidențiabil

Președinta ALDE, Arina Spătaru , a declarat că, deși nu va avea prezidențaibil, formațiunea pe care o conduce va susține referendumul constituțional privitor la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Lidera ALDE a motivat că, pentru a participa la prezidențiale și referendum, ar fi nevoie de resurse financiare pe care formațiunea nu le are în acest moment. Totuși, Arina Spătaru a făcut apel la donatori să contribuie financiar pentru campania partidului pe care îl conduce.

Arina Spătaru a mai spus că, în acest moment, prioritară este respectarea valorilor Uniunii Europene, precum democrația, demnitatea umană, libertatea și egalitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News

ALDE critică PAS

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa a mai spus că echipa partidului va acorda prioritate Referendumului Constituțional din 20 octombrie, dar a criticat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare.

Arina Spătaru spune că politica actualei puteri nu mai este „matură și democratică” și a comparat situația actuală a Republicii Moldova cu cea de la alegerile din 1996 din Federația Rusă.

sursa foto: Alde.md

„Noi ne-am pregătit încă din toamna trecută pentru vremuri grele, am redus statele de personal și am închis toate sediile din țară. Am devenit o echipă mică și eficientă.

Fiecare om din echipa noastră îndeplinește mai multe funcții și lucrează voluntar. Însă, pentru a participa la prezidențiale și referendum, este important să avem resurse, cum ar fi voluntari, benzină și ziare”, a mai spus Arina Spătaru, președinta ALDE.

Precizările făcute de președinta formațiunii vin în contextul în care, în urmă cu câteva săptămâni, vicepreședintele ALDE Ștefan Savițchi a părăsit formațiunea și și-a anunțat candidatura la prezidențiale ca independent. În acel moment, Ștefan Savițchi a declarat că „s-a despărțit frumos” de colegii din ALDE.

Aglomerație de candidați

Reamintim că pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie s-au înscris deja 17 candidați:

  1. Maia Sandu, actuala președintă a Republicii Moldova, susținută de partidul de guvernământ, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS);
  2. Renato Usatîi, fost primar al municipiului Bălți, președinte al Partidului Nostru (PN);
  3. Teodor Cîrnaț, doctor în drept și profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova, independent;
  4. Tudor Ulianovschi, ministru al Afacerilor Externe și Integrării europene, independent;
  5. Andrei Năstase, consilier municipal la Chișinău, fost primar de Chișinău, ministru de Interne și deputat, independent;
  6. Vladimir (Vlad) Filat, fost președinte interimar și premier al Republicii Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM);
  7. Ion Chicu, fost prim-ministru (2019-2020), Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM);
  8. Alexandr Stoianoglo,  fost Procuror General al Republicii Moldova (2019–2021), independent susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM);
  9. Alexandru Arseni, doctor în drept, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova, independent;
  10. Irina Vlah, fost bașcan în Găgăuzia și deputat de la Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, independent;
  11. Natalia Morari, fost jurnalist, fostă iubită a oligarhului fugar Veaceslav Platon, independent;
  12. Vasile Tarlev, fost premier al Republicii Moldova și deputat, Partidul Viitorul Moldovei (PVM);
  13. Victoria Furtună, fost procuror anticorupție, independent;
  14. Valeriu Pleșca, fost ministru al Apărării și deputat, Partidul Social Democrat European (PSDE);
  15. Ștefan Savițchi, vicepreședinte al partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), independent;
  16. Vasile Bolea, deputat Partidul Șor, Blocul politic Pobeda;
  17. Octavian Țîcu, fost boxer, fost ministru al Tineretului și Sportului și deputat, Partidul Unității Naționale (PUN)/Blocul Împreună.