Vremea redevine caniculară în Republica Moldova, șansele de precipitații sunt minime

Vremea redevine caniculară în Republica Moldova, șansele de precipitații sunt minime Canicula. Sursa foto: Wikimedia Commons

Republica Moldova. Vremea va deveni caniculară, astăzi, 16 august, în Republica Moldova, după cum au avertizat meteorologii. Temperaturile ajung la maxime de 31 - 32 de grade Celsius, minima nu va coborî sub valoarea de 21 de grade Celsius. Indicele de confort va fi ridicat.

Nu sunt șanse de apariție a ploilor, vineri, cerul va fi parțial înnorat, în nord și în nord est. Se vor înregistra 32 de grade Celsius la Chișinău, Cahul și Bălți, vor fi 31 de grade Celsius la Ștefan-Vodă, Rîbnița și Briceni, au mai transmis specialiștii meteo.

Caniculă accentuată în Republica Moldova, vineri, 16 august

În majoritatea regiunilor țării, situația termică nu se va schimba în prima zi a weekendului. Maximele vor fi de 31 - 33 de grade Celsius. Va ploua la Bălți, în cantități însemnate.

Azi, în România, canicula şi disconfortul termic vor fi la un nivel foarte ridicat, în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia şi local în Transilvania. Acolo unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Pe de altă parte, în restul ţării vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu disconfort termic în creştere, au anunțat specialiștii de la ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News
Caniculă

Caniculă. Sursa foto: Freepik

Valorile termice maxime se vor încadra între valorile de 28 și 29 de grade Celsius pe litoral şi 38 - 39 de grade în Banat, sudul Crişanei, sudul şi sud-vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei, au mai informat meteorologii.

Temperaturi ridicate în România

Cerul urmează să se prezinte mai mult senin dimineaţa şi noaptea, dar în a doua parte a zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în jumătatea de vest a teritoriului.

Ploile urmează să prezinte un caracter torenţial, izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de apariție a grindinei.

La polul opus, temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 26 de grade în Dealurile de Vest.