Cum va arăta noua Comisie Europeană. Cum va arăta România în noul mandat al Ursulei von der Leyen

Sun Tzu: „Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerurile, distruge-le tradiţiile, dezbină-i, fă-i să se ruşineze de ceea ce sunt. Astfel nu va trebui să te lupţi pentru a-i cuceri, pentru că speriaţi de ceea ce vor fi devenit, te vor implora pe tine să vii să-i salvezi de ei înşişi!”.

Cum va arăta noua Comisie Europeană? Bună întrebare.

Președinta Comisiei Europene propune o strategie prin care ”să redea europenilor convingerea că Europa este acasă, este căminul în care se pot simți în siguranță, în care pot lua decizii rapid împreună ca să facă față provocărilor, în care pot găsi consens la mijloc și pot merge înainte pe drumul de până acum”.

Astfel, noua Comisie Europeană se va concentra pe 7 priorități strategice din care, cel puțin câteva, sar în ochii oricărui cetățean european, neluat de valul neomarxismului.

Cea mai sensibilă discuție înaintea votului a fost legată de viitorul Pactului Verde. Cel care a distrus agricultura și economia Europei, după cum se poate vedea cu ochiul liber.

Propunerea prezentată în plen este că Pactul Verde va fi consolidat de Pactul Industriei Curate, prin care industria europeană să fie sprijinită în decarbonizarea simplă, eficientă și fără a pierde bani sau oameni. Țintele climatice pentru 2030 se păstrează.

Poate cea mai discutabilă declarație din acest ”document strategic” se află la începutul acestui capitol, în care Comisia își reafirmă sprijinul pentru Ucraina, spunând că “cea mai bună investiție în securitatea UE este investiția în securitatea Ucrainei.” Pe lângă angajamentul ferm și dorința de a se implica în reconstrucția Ucrainei de după război, noua Comisie Europeană va propune un Comisar pentru apărare, un fond european pentru apărare care să finanțeze proiecte de apărare comune, începând cu un scut aerian european și cu apărarea cibernetică. Există de asemenea propuneri și pentru o pregătire mai optimă de a face față provocărilor, prin răspunsuri rapide și sistem mai flexibil pentru adoptarea pachetelor de sancțiuni.

Pe lângă pericolele externe, nici cele interne nu au fost uitate, astfel că se propune o strategie de securitate internă, cu un Europol extins, cu un mandat european de arestare consolidat și cu un plan de combatere al traficului ilegal de droguri.

Un alt punct intens dezbătut politic, în special în legislatura trecută, a fost Pactul pentru Migrație și Azil, votat cu puțin timp înaintea alegerilor din 9 iunie, iar acum se propune implementarea sa completă, adică atât identificarea rapidă a migranților ilegali, cât și integrarea migranților legali pe piața muncii.

Democrația europeană este sub atac din partea mai multor actori interni și externi care utilizează instrumente digitale din ce în ce mai sofisticate pentru manipularea informațiilor și diseminarea informațiilor false. Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Scut European al Democrației, care are ca obiectiv principal combaterea manipulării informațiilor externe și propagarea acestora în mediul online prin îmbunătățirea rezilienței societății la dezinformare. Comisia propune înființarea unei rețele europene de fact checkers, care să verifice informația din online. Legea privind serviciile digitale va continua să rămână un instrument important în detectarea și eliminarea informațiilor false sau manipulate.

Cred că este (încă este!) un moment bun să reflectăm la ce ne propune U.E. prin eternii ei birocrați.  Un moment foarte important şi, așa cum spunea regretatul scriitor Augustin Buzura,  ”teribil de necesar să medităm în public sau unde ne aflăm, despre ce suntem, ce trebuie să fim şi ce am fost, pentru că avem un trecut şi o istorie cu care trebuie să ne mândrim. Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni!”.

În octombrie 1944, Marea Britanie îl trimitea la București pe generalul Eric Greer, care, un an mai târziu, menționa în rapoartele sale că „românii seamănă acum cu o turmă de oi care merg resemnați la tăiere.” Se referea la ocupația sovietică.

Atunci, ministrul URSS al Afacerilor Externe, Veaceslav Molotov, le spunea în față comuniștilor care conduceau România un adevăr dur: „Fără sprijinul nostru, nu v-ați menține la putere nici două săptămâni !” Se vede că era un bun cunoscător al realităților din România, acolo unde, la orice miting, se scanda cu însuflețire: „Stalin și poporul rus/ Fericirea ne-au adus !”

Așezați peste situația din 1944, ca și când ați avea desenată pe o foaie de calc actuala situație a României în raport cu țările puternice care conduc, de fapt U.E. Sigur, trebuiesc păstrate proporțiile istorice, dar suprapunerea acestor două situații - suzeranitatea asupra coloniei numită România - are puterea de a ne îngrozi.

Mai ales cuvintele lui Molotov. Acum, ca și atunci, ca să se mențină în poziția de guvernatori ai României, politicienii noștri - uriașe nulități, ca și primii comuniști-, sunt nevoiți să respecte mutările politice venite în plic, de la stăpânii europeni. Altfel n-ar exista.

Scrisoarea academicienilor români

În februarie 2017, Academia Română a lansat un apel pentru păstrarea „identității, suveranității și unității naționale”. Scrisoarea este semnată de 84 de academicieni și a fost iniţiată de Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Eugen Simion și Gheorghe Păun. În apel, academicienii se declară îngrijorați de mai multe acțiuni îndreptate împotriva României.

„Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale.”

Am considerat atunci că acel apel al Academiei trebuiește analizat și propus Opiniei Publice spre dezbatere, drept care i-am invitat pe o parte din iluștrii academicieni, semnatari ai  apelului la o discuție în platoul Realității Tv. Cred că acum trăim momente în care este mai mult decât necesar să readucem în dezbaterea publică această temă. Redau, deci, mai jos o parte din discuția purtată atunci.

Victor Voicu:… 30% dintre tinerii între 15 şi 18 ani nu au acces la şcoală, nu sunt şcolarizaţi! 42% sunt analfabeţi funcţionali. Încotro mergem?

Subliniem tot timpul că suntem membri ai Uniunii Europene şi ai NATO. Oare Uniunea Europeană şi NATO au numai obligaţii faţă de noi? Noi nu trebuie să avem un popor educat? Cum venim noi? Se spune aşa: orice ţară care-şi proiectează viitorul pe termen mediu şi lung investeşte în educaţie, cultură şi în învăţământ, pentru că resursa umană e cea care dă plusvaloare. Fără resursă umană performantă nu poţi să faci faţă exigenţelor viitorului şi nici exigenţelor Uniunii Europene. Este o chestiune foarte clară: românii educaţi sunt performanţi. Românii au dovedit în ultimul secol şi jumătate, ultimele două secole, că sunt foarte performanţi. Educaţi, românii sunt la nivelul culturii europene şi performanţei ştiinţifice europene şi mondiale. Şi putem da numeroase exemple.

Starea sistemului sanitar. Demografia. Suntem în cădere liberă din punct de vedere demografic. De ce? Nu numai pentru că avem de-a face cu emigraţia. Avem de-a face cu o mortalitate infantilă dintre cele mai mari, cea mai mare din Europa: 8,4‰. Avem o mortalitate cardiovasculară care nu s-a schimbat în 25 de ani! După o sută şi ceva de ani şi sistemul înfiinţat de marele Spiru Haret este prăbuşit. Nici măcar la nivelul acela nu mai suntem! Spiru Haret precizase că în fiecare sat trebuie să existe o şcoală.

Noi am desfiinţat şcolile de la sate! La nivelul satului românesc este o adevărată „Vale a Plângerii”! E o tristeţe fără de margini! Eu m-am născut într-un sat. Sunt bolnavi, bătrâni fără ajutor, fără resurse, fără asistenţă medicală şi fără speranţă. Nu se poate aşa ceva! Astea-s lucruri pe care trebuie să le tolerăm? Mă impresionează foarte neplăcut, pentru că oameni de anvergură se întreabă: „Dar de ce, care sunt problemele? Ce probleme de suveranitate? Ce probleme de identitate avem? Ce probleme de unitate?” Acestea niciodată nu dispar ca valori şi interes naţional! Interesul naţional este prioritar. Statul este cel care este în serviciul naţiunii, şi nu invers. Statul serveşte interesele naţiunii române şi ale poporului român.

Eugen Simion: Trebuie să recunoaştem că doi dintre cei care au iniţiat şi au făcut acest document sunt aici. Ioan Aurel Pop este un istoric foarte important şi am văzut că sunt unii jurnalişti care au relatat destul de grobian evenimentele. Acum, eu l-am iscălit de prima dată.

Este o problemă a identităţii, este o problemă – cum s-a spus aici – legată de felul cum gândim noi democraţia noastră şi cum o realizăm, ce facem cu şcoala noastră, şi-mi pare bine că domnul academician Voicu a amintit aici ceva care mie mi se pare – şi am spus mereu, am spus chiar şi aici, în emisiunile cu dumneata – lucrul cel mai grav care ni s-a întâmplat: desfiinţarea şcolilor săteşti! Este un lucru pe care l-a putut imagina un diavol al educaţiei româneşti!

Ce a făcut Spiru Haret desfiinţăm noi acum. M-am uitat şi eu puţin… ciudat. Au fost nişte reacţii foarte ciudate la acest Apel, care atrage atenţia românilor şi autorităţilor româneşti. Atenţie! Sunt probleme foarte importante de pregătire a educaţiei, probleme care privesc sistemul nostru de valori, probleme care privesc viaţa noastră! Faptul că 30 sau 40% din terenul arabil s-a vândut! Nu ştiu cum trebuie să ai mintea întreagă şi să nu fii puţin îngrijorat; înseamnă că n-o ai, dacă nu eşti îngrijorat de această chestiune. Să spui că, dacă vorbeşti de problema învăţământului şi a felului în care sunt privite valorile româneşti, te duce cu gândul la caricatura lui Caragiale?! I se face o nedreptate lui Caragiale!

Caragiale era un om foarte sentimental. Şerban Cioculescu, regretatul, marele critic, ne povesteşte că, atunci când a văzut la Blaj demonstraţia făcută de ţăranii ardeleni în cămăşile lor cu chimir, Caragiale a plâns! Caragiale a plâns văzând acest spectacol!

Este o prostie să spui că atunci când vorbeşti de identitatea românilor, când în lume se petrec atâtea lucruri agravante, că e o diversiune. Nu e o diversiune. Este o problemă esenţială, care rămâne în acelaşi timp.

Augustin Buzura: E un capitol foarte, foarte complicat. Vezi tot timpul aceste lipsuri îngrozitoare, dar, la un moment dat, te gândeşti că nu vezi bine.

Cel puţin aşa eram eu, mi se părea că mă trezesc prea devreme, că n-am văzut lucrurile cu ochii cu care trebuia. Însă după mine, suntem într-un moment îngrozitor de trist şi anume atunci când sunt contestate cultura, limba, tot ce ne aparţine cu adevărat, tot ce e adus prin timp. Şi, în această situaţie, era momentul să ne oprim, să ne întrebăm ce se întâmplă şi să vedem ce se poate face. Mie mi se pare că e momentul să vorbim pentru a lua învăţătura de la capăt.

Adică să ştim ce suntem, să ştim care este istoria, să ştim care ne este drumul, pentru că nu putem merge pe alte drumuri decât pe cele pe care au mers înaintaşii noştri. După mine, e un moment foarte important şi mi se pare teribil de necesar să medităm în public sau unde ne aflăm, despre ce suntem, ce trebuie să fim şi ce am fost, pentru că avem un trecut şi o istorie cu care trebuie să ne mândrim.

Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni!

Nicolae Breban: Eu nu m-aş întoarce în istorie, prezentul e prea, prea dur, catastrofal, e prea accentuat, prea vizibil, prea neaşteptat după aproape 30 de ani de când am obţinut libertatea. Pentru unii poate e uimitor că românii nu ştiu ce să facă cu acest dar formidabil, libertatea căzută odată cu destrămarea imperiului de la Moscova. Nu e atât de ciudat, pentru că noi nu am fost pregătiţi pentru asta. Chiar şi pentru noroc. Nu numai pentru nenorociri, ci şi pentru noroc trebuie să fii pregătit.

Or, ceea ce mi se pare că lipseşte acum, foarte grav, de care numai în mod aluziv şi lateral unii din clasa politică, care domină excesiv interesele naţionale, îşi dau seama: absenţa demnităţii naţionale. Absenţa demnităţii naţiunii în faţa conceptului european, dar şi absenţa individuală a fiecăruia dintre noi.

Se ştie că nu poţi să ajungi la Bruxelles sau în America, în Germania, în Franţa, fără a avea un statut de demnitate foarte clar: de demnitate naţională, de demnitate culturală. Cultura şi ştiinţa îţi dau demnitate.

Noi suntem europeni. Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni, mai ales prin vârfuri, de la Dimitrie Cantemir, care a scris prima mare istorie a Imperiului Otoman, până la Kogălniceanu, de la cei doi regi, până la Titu Maiorescu, „doctor de Berlin”, care a împins la şcoală, la facultate la Berlin şi Viena pe Eminescu – alt european… Noi putem intra în Europa cu demnitate, cu siguranţă, cu un anumit aplomb, dacă avem o bază internă puternică. De 27 de ani nici un om politic, din orice partid, n-a pronunţat cuvântul cultură.

(…) Dar iată că libertatea întârzie să se instaleze, pentru că nu o folosim cum trebuie. În primul rând, una din corupţiile fundamentale, care nu se vede, nu este cea de suprafaţă, e că „se fură”. S-a mai furat, se fură şi în altă parte – sigur, la noi s-a furat haotic. Una din corupţiile fundamentale este că noi nu mai avem încredere în noi. Aşteptăm cu mâna întinsă de la alţii. Aşteptăm totul de la alţii. De la alţii nu pot să vină decât contracte pe care le negociem prost. Alţii ne vor ajuta dacă vor simţi că noi aici, pe solul nostru, suntem stăpâni, că recurgem la elementele, la motivele şi la soluţiile care ne-au dat şi altădată putere şi succes, numai în felul acesta vom putea fi respectaţi de cei din jurul nostru, de unguri şi de polonezi, care se descurcă mult mai bine decât noi, care nu au uitat de valorile lor în ştiinţă şi în cultură, care au alt tip de comportament la Bruxelles, care nu au psihologia de… cum să-i spunem? Noi poate, după 50 de ani de sovieto-turcism, am uitat să stăm în picioare, am uitat să stăm cu fruntea sus în faţa ţărilor din Apus.

Eu am stat multă vreme în Apus şi cred, aşa cum a spus şi domnul Victor Voicu, că avem valori comparabile cu ei. Când unii dintre noi am fugit, am devenit vârfuri ale culturii planetare, de pildă, Brâncuşi, care este vârf al sculpturii planetare. Sau Ionescu, care… Trăiam la Paris când a împlinit 70 de ani în toate bistrourile franceze, în miile de bistrouri, pe uşa aceea de sticlă cu perdeluţe, era pus portretul lui: românul Eugen Ionescu a împlinit 70 de ani! Cioran, care după o perioadă dură de după douăzeci şi ceva de ani, a ajuns probabil nu numai cel mai bun stăpânitor al limbii franceze clasice, dar şi un filosof de provenienţă nietzcheană, care cred că la ora asta face gloria Franţei!

Când în România era comunism, Cioran era publicat de unguri şi de polonezi. La noi n-a fost publicat! Românul Cioran… Acum nu ştiu dacă există opere complete Cioran… Eugen Simion a scris o carte splendidă despre Cioran, dar iată ce cer eu, ce strig eu încă o dată, noi, la vârsta noastră, ar trebui să stăm aşa, maeştri ai culturii, cu un cot pe masă şi să aşteptăm. Dar, din păcate, trebuie să intrăm din nou în luptă, pentru că o foarte mare parte din tinerii de geniu – probabil că există tineri de geniu şi astăzi – au plecat din România, uitând că, după marile catastrofe româneşti sau după marile crize româneşti, la ’48 şi, apoi, după Primul Război Mondial, tineretul a fost cel care a pus umărul la construcţia şi la reconstrucţia României.

Or, tineretul după ’89, după ce s-a sacrificat, a fugit, trăieşte de ani de zile din diverse burse, se întoarce în ţară, se pare că îşi ignoră trecutul, uită valorile culturale, valorile umaniste, e sub acest şoc al tehnicii – un şoc neruşinat! pentru că toată lumea vorbeşte pe internet… Spuneam într-un studiu de-al meu: „ce a adus internetul formidabil? Comunicarea!”. Dar eu spun că în secolele XVIII-XIX oamenii nu comunicau, scriau! În scris comunicau eventual.

(…) Dar acum doar comunică, nu mai scriu! Or, faptul că nu mai poţi să creezi o frază, o construcţie ideatică, înseamnă că devii sărac în gândire, devii puţin paralitic în gândire.

Gheorghe Păun: Articolul 1 din Constituţia spune următorul lucru: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Noi trebuie să avem un popor educat, care să coparticipe şi să aibă repere majore, adăugate la reperele Uniunii Europene şi ale structurilor Nord-Atlantice. Cum venim noi? Se spune aşa: orice ţară care-şi proiectează viitorul pe termen mediu şi lung investeşte în educaţie, cultură şi în învăţământ, pentru că resursa umană e cea care dă plusvaloare. Fără resursă umană performantă nu poţi să faci faţă exigenţelor viitorului şi nici exigenţelor Uniunii Europene.

Este o chestiune foarte clară: românii educaţi sunt performanţi. Românii au dovedit în ultimul secol şi jumătate, ultimele două secole, că sunt foarte performanţi! ”Punctum!”, vorba lui Eminescu! O ştim toţi şi citesc în ultima vreme în formularea lui Johan Galtung, un politolog absolut faimos… Pe vremuri se spunea „divide et impera”. Probabil că funcţionează şi acum: cred că mai modern este „nivelează” la minte şi impera – dar „nivelează” în jos, evident – sau, în formularea lui Galtung, citez: „dacă vrei să «ucizi» o naţiune, un popor, ia-i identitatea şi pune-i conducători corupţi”.

Noi am pus un titlu apelului nostru: Identitate, Suveranitate, Unitate naţională. Şi după ce a rămas în titlu, mă gândeam: ce întâmplare interesantă! Seamănă puţin cu matematica: două paranteze, Identitate şi unitate, care sunt un pic mai literare, mai de vârsta noastră, şi la centru Suveranitate. Iar aici aş face o legătură cu ideea de a opune mesajul nostru demonstraţiilor din piaţă. (s.n. - demonstrațiile ”tinerilor frumoși și liberi”) Eu prevăd, fac preziceri la ore de vârf, precizări înregistrate, foarte curând tinerii din piaţă îşi vor da seama că cele trei cuvinte sunt în interesul lor pentru că – şi le sugerez eu acum – Suveranitatea are legătură cu pensia mea, cu salariul copiilor mei, care sunt de vârsta celor din piaţă, şi cu viitorul nepoţilor mei.

De ce? Suveranitate: pământ, păduri, educaţie, multe altele, proprietăţile statului român despre care Preşedintele României spunea sunt în proporţie de 30% vândute şi-l contrazicea cineva că nu, sunt în proporţie de 40% vândute! Pădurile, la fel. Repet: „Proprietatea resurselor, solului etc. şi dreptul, libertatea de a folosi această proprietate!”. Asta este definiţia suveranităţii din dicţionar! Să ne uităm cum stăm noi cu suveranitatea? Pentru că de la proprietăţi şi folosirea lor bună vin bani la buget.

Bugetul nu e făcut numai din taxe şi impozite, aşa cum credem în general şi aşa cum pare la prima vedere. Nu. Circulă un mit, nu ştiu cine ni l-a inoculat, că statul este un prost administrator. Posibil că-i mai bun un privat, pentru că stă acolo de dimineaţa până seara. Ce înseamnă stat? Legi şi administratori puşi de stat. Deci nu „statul” este un prost administrator, ci poate setul de reguli după care funcţionează administrarea. De ce o unitate care varsă bani la bugetul de stat să fie privatizată?

De atunci câțiva dintre contraforții Academiei Române au urcat la Dumnezeu. Scriitorii Augustin Buzura și Eugen Simion, istoricul Dinu C.Giurescu. Însă cuvintele lor, și a celor care trăiesc și au semnat acest apel, ard și azi. Ca români, cred că merită să ne aplecăm iarăși și iarăși asupra lor…