Reuters: România va primi Politica Regională în viitoarea Comisie Europeană. Germania, Marea Britanie și Belgia vor avea cele mai puternice posturi

Reuters: România va primi Politica Regională în viitoarea Comisie Europeană. Germania, Marea Britanie și Belgia vor avea cele mai puternice posturi

România va primi Politica Regională în viitoarea Comisie Europeană, în timp ce Germania și Belgia vor obține două dintre cele mai puternice posturi, Comerțul și Reglementarea Competiției, potrivit unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noul executiv al UE obținută de agenția Reuters.

Marea Britanie va fi responsabilă de Politica Energetică într-o perioadă de tensiuni cu Rusia pe tema crizei din Ucraina, potrivit listei care circulă printre oficialii UE. Franța va conduce portofoliul Economic și al Afacerilor Monetare, arată această lista.

Președintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezenta miercuri la ora 10.00 GMT lista de comisari și posturile lor pentru următorii cinci ani. Parlamentul European trebuie să aprobe echipa ce va contribui la construcția politicii pentru 500 de milioane de europeni în blocul de 28 de țări.      Lista ar putea de asemenea suferi schimbări înainte ca Juncker să facă anunțul oficial miercuri, mai precizează Reuters.      Cu toate acestea, având în vedere că guvernele UE au oficializat nominalizările lor, cei care nu sunt menționați pe listă sunt de așteptat să ocupe posturile cele mai înalte ca "vicepreședinți".

Lista de posturi și comisari:

Politică Regională — România, Corina Crețu

Politică Externă — Italia, Federica Mogherini

Justiție — Suedia, Cecilia Malmstrom

Transporturi — Cehia, Vera Jourova

Mediu — Danemarca, Margarethe Vestager

Energie și Schimbări Climatice — Marea Britanie, Jonathan Hill

Politici Vamale — Ungaria, Tibor Navracsics

Internet și Cultură — Cipru, Chrystos Stylianides

Migrație, Drepturi și Afaceri Interne — Grecia, Dimitris Avermaopoulos

Agricultură — Irlanda, Phil Hogan

Comerț — Germania, Guenther Oettinger

Piață Internă — Polonia, Elzbieta Biekowska

Cercetare și Inovare — Spania, Miguel Arias Canete

Taxe și Combaterea Fraudelor — Bulgaria, Kristalina Georgieva

Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale — Portugalia, Carlos Moedas

Competiție — Belgia, Marianne Thyssen

Pescuit — Croația, Neven Mimica

Afaceri Economice și Monetare — Franța, Pierre Moscovici

Dezvoltare — Slovacia, Maros Sefcovic

Politica de Vecinătate — Austria, Johannes Hahn

Tineret și Multilingvism — Malta, Karmenu Vella

Sănătate și Siguranță Alimentară — Lituania, Vyentis Andriukaitis.