Câte proteine ar trebui să mâncăm în fiecare zi. Calculele specialiștilor de la Harvard

Câte proteine ar trebui să mâncăm în fiecare zi. Calculele specialiștilor de la Harvard Sursa foto: Arhiva EVZ

Despre proteine se scrie mult și zilnic. Probabil ai auzit deja afirmațiile: iată o dietă delicioasă, ușor de urmat și garantată să te ajute să slăbești fără efort. Sau, poate, este menită să construiască mușchi, să protejeze articulațiile. Sau să prevină Alzheimer. Oricare ar fi dieta și oricare ar fi afirmația, există șanse mari să fie, de fapt, prea frumos ca să fie adevărat, scrie health.harvard.edu.

În ultimii ani, dietele bogate în proteine au devenit extrem de populare. De regulă, proteinele sunt consumate ca supliment sau într-o dietă echilibrată (cum ar fi dietele Zone, Atkins sau Paleo).  Accentul pe proteine este clar.

Poate că ești curios despre una dintre aceste diete. Te-ai întrebat vreodată dacă prea multe proteine ar putea fi o problemă?

Cât de multe proteine ai nevoie?

Proteinele sunt esențiale pentru viață. Ele sunt o componentă de bază a fiecărei celule umane și sunt implicate în funcțiile biochimice vitale ale corpului uman. Sunt deosebit de importante în creștere, dezvoltare și repararea țesuturilor. Ele sunt unul dintre cei trei „macronutrienți” majori (alături de carbohidrați și grăsimi).

Ne puteți urmări și pe Google News
Prețurile, ouă, fructe

Sursa foto: pixabay.com

Consumul suficient este necesar pentru a evita malnutriția. De asemenea, poate fi important pentru a menține masa musculară. În ultimii ani, unii au susținut astfel de dietele bogate în proteine pentru a facilita pierderea în greutate. Deși succesul în acest sens este foarte variabil.

Recomandări

Cantitatea ideală  pe care ar trebui să o consumi în fiecare zi este oarecum incertă. Recomandările citate frecvent includ:

  • 56 grame/zi pentru bărbați, 46 grame/zi pentru femei. De exemplu, poți obține 46 grame/zi  dintr-o porție de iaurt grecesc, o porție mică de piept de pui slab. Și, neapărat un bol de cereale cu lapte degresat.
  • 0,8 grame pe kilogram de greutate corporală. Pentru o persoană normală (64kg) aceasta înseamnă 51 grame  pe zi.
  • Aproximativ 10% din calorii . Pentru un adult activ, aproximativ 10% din calorii zilnice ar trebui să provină din proteine.
  • Concentrarea pe tipul de proteine. Creșterea surselor mai sănătoase, cum ar fi somonul, iaurtul sau fasolea.

Cu toate acestea, unii experți sugerează că aceste recomandări sunt greșite. Și că ar trebui să consumăm mai multe proteine, până la de două ori recomandările standard.

 

 

Revista presei