Prima acțiune a lui Klaus Iohannis, după ce a ieșit din marele joc al NATO
- Mădălina Sfrijan
- 14 iunie 2024, 16:14
Klaus Iohannis s-ar fi retras din cursa pentru NATO. Președintele României a precizat, în repetate rânduri, că va candida pentru un post în această structură. În același timp, statele din UE au anunțat că îl vor susține în această luptă pe Mark Rutte.
Klaus Iohannis, decizie legată de lupta pentru NATO
Informația legată de retragerea lui Klaus Iohannis nu a fost confirmată, deocamdată. Șeful statului ar urma să plece luni la Bruxelles. Astfel, acesta va lua parte la reuniunea Consiliului European.
Pe agenda acestei întruniri ar putea fi incluse și negocierile pentru o funcție care să-i fie atribuită lui Iohannis. Astfel, după ce acesta ar fi renunțat la pretențiile legate de șefia NATO, actualul președinte al României ar putea ocupa unul dintre cele patru „top jobs” ale Alianței.
Ce funcție va ocupa
Conform Politico, negocierile legate de funcțiile de președinte al Comisiei Europene, al Consiliului European, al Parlamentului European, ar urma să se desfășoare rapid.
Astfel, principalul favorit al statelor membre NATO rămâne premierul Olandei. Mark Rutte are șanse mari să ajungă în fruntea Alianței, fiind susținut inclusiv de Statele Unite ale Americii.
Klaus Iohannis renunță la pretențiile legate de șefia NATO
Mandatul actualului secretar general Jens Stoltenberg va expira în următoarele luni. Din acest motiv, întâlnirea programată pentru săptămâna viitoare este crucială. Hotărârea lui Klaus Iohannis ar putea fi anunțată înainte de summit-ul NATO, care s va desfășura în intervalul 9-11 iulie.
Președintele României a vorbit despre o eventuală candidatură la NATO încă din anul 2022. După ce liderul de la Cotroceni a făcut anunțul oficial, presa internațională a scris despre faptul că actualul șef al statului ga intra independent în această luptă, neavând sprijin din partea partenerilor strategici.
Concret, Iohannis a intrat în cursa pentru poziția de secretar general al NATO fără susținerea SUA, Marii Britanii, Franței sau Germaniei. Acordul acestor state este important în alegerea celor care se vor afla în fruntea Alianței.