În sfârșit, titular. Ianis Hagi a jucat în ultimul meci pentru Deportivo Alaves
- Ionel Sclavone
- 26 mai 2024, 21:03
Ianis Hagi a fost titular în ultimul meci pe care l-a jucat pentru Deportivo Alaves, înainte de despărțire. Fotbalistul român a fost împrumutat pentru un sezon, în Spania, de echipa Glasgow Rangers.
Fiul Regelului nu va rămâne nici în Scoția, el fiind pus pe lista de transfer de clubul de fotbal. În urmă cu un an, Rangers a încercat să-l vândă pe român pentru 5,5 milioane de euro, însă fără succes. Drept urmare, anul acesta a scăzut pretențiile și dorește să-și recupereze doar banii plătiți celor din Genk. Scoțienii s-ar mulțumi doar cu 3,5 milioane de euro, după sezonul de la Deportivo.
Ianis Hagi a prins ultimul meci ca titular
Fotbalistul român a fost introdus în primul 11, în partida disputată de Alaves cu Las Palmas, în LaLiga. Meciul s-a jucat în ultima etapă și s-a încheiat cu scor egal 1-1. Ianis Hagi a jucat pentru ultima oară la Deportivo Alaves, împrumutul său expirând la finalul sezonului competițional. Fotbalistul român a fost integralist, iar statisticile arată că a atins minge de 34 de ori.
Ianis Hagi a reușit două driblinguri încercate, a câștigat șase din nouă dueluri cu adversarii și s-a impus în cele două dueluri aeriene. A făcut faulturi și a primit un cartonaș galben. El a fost notat, pentru jocul prestat, de specialiștii Sofa Score cu nota 7.
Golurile în acest meci au fost înscrise de Carlos Vicente, pentru oaspeți, în minutul 50. Pentru gazde a egalat Marc Cardona în minutul 71. Totodată, echipa tânărului Hagi a irosit și o lovitură de la 11 metri prin Giuliano Simeone în minutul 33.
După încheierea sezonului competițional din Spania, Ianis Hagi va reveni la echipa sa de club, Glasgow Rangers.
Hagi pus pe lista de tranfer
În vârstă de 25 de ani, Ianis Hagi a avut evoluții sub așteptări în La Liga, unde a fost împrumutat de Rangers. În aceste condiții, clubul scoțian este dispus să renunțe la serviciile sale, Cu atât mai mult cu cât, după accidentarea care l-a ținut departe de teren aproape un an, fotbalistul nu și-a mai găsit ritmul.
După patru ani și jumătate în care a fost sub contract cu Glasgow Rangers, gruparea de pe Ibrox Park a decis să se despartă de fotbalist. Ianis Hagi mai are un an de contract cu clubul scoțian. Însă, șefii grupării vor să-și recuperee banii investiți, măcar în parte. Astfel, Rangers i-a stabilit prețul la 3,5 milioane de euro. Este suma cu care a fost achiziționat de la Genk.
Este jumătate față de cât valora în urmă cu doi ani, 7,5 milioane de euro. De altfel, Rangers a avut ocazia să-l vândă pe Ianis Hagi și anul trecut, însă a refuzat oferta celor de la Maccabi Tel Aviv. În vara anului trecut, israelienii au oferit 3,5 milioane de euro, însă Rangers a vrut să ia 5,5 milioane. Drept care acordul a căzut, iar românul a ajuns la Alaves.
În acest moment, cota de piață a lui Hagi, potrivit transfermarkt.com, este de 2,5 milioane de euro.
Ianis Hagi ar putea ajunge la Galatasaray
Conform informațiilor furnizate de presă, tânărul fotbalist român ar putea ajunge la Galatasaray. Turcia ar putea fi următoarea destinație a lui Ianis Hagi, după perioada neagră din Scoția și Spania. Informația a fost dezvăluită de publicația turcă Fanatik. Potrivit sursei citate, turcii ar fi interesați de un asemenea transfer.
De altfel, și Gică Hagi, tatăl jucătorului, declara, la un moment dat, că și-ar dori ca fiul său să-i calce pe urme, la Galata. Hagi a jucat pentru Galatasaray Istanbul între 1996 și 2001.