România produce din ce în ce mai multe lactate

România produce din ce în ce mai multe lactate Sursa foto Dreamstime

Producția de lactate a României este pe un trend puternic ascendent, iar fermierii par a nu mai face față cererii venite din partea procesatorilor. Există mai multe solicitări de produse lactate venite de la magazinele din țară, dar și din străinătate.

Mai multe lactate produse cu lapte din import

În primele două luni ale anului 2024, cantitatea de lapte colectată de la fermieri a crescut cu aproape 5% (+4,8%), comparativ cu aceași perioadă a anului anterior, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Cum producția de brânzeturi a crescut în același interval de timp cu 18,1%, procesatorii s-au văzut nevoiți să recurgă la importuri de materie primă. Astfel, în primele două luni ale anului 2024, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 34,3% faţă de aceeași perioadă din 2023.

Totuși, raportat la cantitatea totală de lapte procesat, importurile continuă să reprezinte puțin peste 10% (12,1%).

Creșteri la toate tipurile de lactate

Creșteri de producție au fost înregistrate pe toate segmentele de lactate în primele două luni ale anului 2024, față de primele două luni ale anului 2023. Astfel, la laptele de consum creșterea a fost de +6,4% (63.295 tone față de 59.496 tone) în același interval de timp, comparativ cu perioada de referință menționată. La smântâna de consum creșterea a fost de +8,9% (11.482 tone față de 10.545), iar la lapte acidulat (include iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) de +6,25% (36.390 tone, față de 34.249 tone).

Producția de unt s-a mărit cu +16,46% (de la 1.537 tone, la 1.790 tone), iar cea de brânzeturi cu 18,1% (de la 14.455 tone la 17.065 tone).

O fabrică din Colțești, Alba, de pildă, și-a crescut producția de brânzeturi cu 10% într-un singur an.

„Cantitatea de brânză este mai mare. Din gama noastră de brânzeturi maturate, brânzeturile cu condimentate au început să se vândă mai bine, brânza cu chili, cu nucă, trufe dintre cele condimentate. În procente, între 15-20%,” arată Iuliu Cacovean, inginer producție, conform unui reportaj ProTV.

Creșterea producției a fost determinată din faptul că există mai multe solicitări de la magazinele din țară, dar și din străinătate, drept urmare, au produs mai mult.

„Avem o creștere de 20% a producției și a vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut. Avem tot mai mulți oameni la magazinul de la poarta fermei. Am crescut foarte mult la telemea, telemea puțin sărată, telemea proaspătă,” arată Marius Bîcu, reprezentantul unei fabrici de lactate.

A crescut și colectarea de la fermieri

Din punctul de vedere al importurilor, lipsa materiei prime interne a fost mai accentuată în luna februarie, când cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 40% faţă de aceeași perioadă din 2023.

„Colectarea într-adevăr a crescut. Pentru că a crescut și producția în țară. Noi lapte la export, materie primă, nu dăm. Fiecare procesator își face niște calcule. De unde să ia laptele cel mai ieftin?! Ei vor să cumpere cât mai ieftin. Prețul nostru, la ora actuală, la poarta fermei, cum o să vând eu de la 1 mai, e mai mic ca acum 2 ani”, declara Claudiu Davițoiu, fermier.

Portivit INS, dacă anul trecut prețul unui litru de lapte era în medie de 6 lei, anul acesta a scăzut până la 4 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News