Amenzi pentru cei care se îngrașă de Sărbători. Reguli noi la Borussia Dortmund
- Alexandru Sălăvăstru
- 23 decembrie 2023, 15:50
Cu excepția Premier League, toate campionatele importante din Europa iau pauză de Crăciun.
Bundesliga este una dintre ligile de top care încă păstrează tradiția de a nu juca fotbal de sărbători. Astfel, jucătorii care activează în Germania trebuie să fie extrem de atenți la greutate în acest interval de timp. Borussia Dortmund impune chiar și sancțiuni dure.
Borussia Dortmund, reguli strice pentru Sărbători
Fundaș dreapta la Borussia Dortmund, în Bundesliga, Thomas Meunier își va petrece Crăciunul în Belgia, alături de familie. Acesta, în timpul unui interviu acordat publicației RTBF, a vorbit despre mai multe subiecte, dar toată presa internațională a preluat afirmațiile sale legate de strictețea impusă la echipa de club când vine vorba despre greutatea jucătorilor.
Belgianul Thomas Meunier a spus că Borussia Dortmund este foarte strictă atunci când vine vorba de greutatea jucătorilor. Clubul german a impus amenzi dure jucătorilor care iau în greutate în pauza de iarnă.
Excesele în perioada sărbătorilor pot fi foarte costisitoare pentru jucătorii Borussiei
Clubul german, locul cinci în Bundesliga, a introdus reguli pentru a-şi descuraja jucătorii să facă excese în ceea ce priveşte consumul de mâncare şi alcool în perioada sărbătorilor.
Conducerea Borussiei Dortmund a impus controale de greutate pentru jucătorii săi. De asemenea, a introdusși amenzi, după cum a dezvăluit Thomas Meunier:
„Am fost cântăriţi la ultimul antrenament şi se va proceda la fel când vom relua pregătirile. Tariful este cunoscut: există o amendă de 1.000 de euro pentru fiecare kilogram luat şi apoi, peste un anumit nivel, trecem la 1.000 de euro... la fiecare 100 de grame!"
Nos Diables Rouges devront être vigilants durant les fêtes de fin d’année : « On reçoit une amende de 1000 euros par kilo en trop », explique Thomas Meunier https://t.co/UnrQKH4zba
— Sudinfo.be (@sudinfo_be) December 23, 2023
Mii de euro amendă dacă depășești greutatea
În vârstă de 32 de ani, Thomas Meunier nu a fost până acum amendat niciodată pentru excese de Crăciun. Cu toate acestea, el spune că are colegi care au fost amendați:
„Fără să dau nume, ştiu unul care a ajuns la 10.000 de euro. I-am spus: 'Ai o săptămână la dispoziţie şi, dacă dai jos kilogramele, îţi reducem amenda'... şi a reuşit!".
Nu doar excesul de Crăciun este problema la la Borussia Dortmund. Echipa este abia pe locul cinci în Bundesliga, iar presa germană a scris zilele trecute că o parte a vestiarului a făcut presiuni la conducere pentru demiterea lui Edin Terzic.
Marco Reus ar fi fost jucătorul care a condus revolta, dar antrenorul a fost confirmat în funcție de către oficiali.