Prime de Crăciun pentru angajați, prevăzute de Codul Fiscal din 2023

Prime de Crăciun pentru angajați, prevăzute de Codul Fiscal din 2023Sursa foto: Dreamstime.com

Codul Fiscal stabilește condițiile în care angajatorii pot acorda bonusuri, salariaților, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. Legea prevede că orice companie poate oferi cadouri în bani, în diverse mărfuri sau sub formă de tichete.

Prime de Crăciun, pentru angajați, poate acorda orice companie privată, în condițiile prevăzute de Codul Fiscal. Legea stabilește un plafon până la care aceste beneficii nu sunt supuse impozitării. Aceste beneficii pot fi oferite sub formă de bani, diferite produse sau vouchere cadou.

Prime de Crăciun conform Codului Fiscal

Codul Fiscal reglementează sistemul de acordare a bonusurilor de sărbători, inclusiv de Crăciun. Legea stabilește că suma nu este impozitată și nici nu este cuprinsă în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii. Aceasta, însă, cu condiția să nu depășească plafonul de 300 de lei.

Practic, orice angajator poate acorda prime de Crăciun mai mici de 300 de lei, fără a plăti impozit sau taxe la stat.

Așa cum arătam mai sus, cadourile pot fi acordate sub formă de bani, produse ori tichete de valoare.

Mos Craciun

Mos Craciun Sursa foto: EVZ

Cadouri pentru copiii angajaților

De regulă, în tradiție, aceste prime de Crăciun sunt oferite, de firme, pentru copiii salariaților. În multe cazuri, angajații care nu au copii nu primesc cadourile de sărbători. De altfel, trebuie spus că aceste bonusuri nu reprezintă o obligație a angajatorilor față de salariați, ci o opțiune.

Oricine poate alege să nu acorde prime fără să existe o sancțiune prevăzută prin legea fiscală.

Pe de altă parte, în companiile mai mari, cele cu capital de stat ori instituțiile din sistemul bugetar, aceste bonusuri sunt prevăzute prin contractul colectiv de muncă.

Prime de Crăciun pentru angajați

Legea permite ca astfel de bonusuri, în bani sau în natură ori tichete să fie acordate nu doar de Crăciun. Conform prevederilor din Codul Fiscal, asemenea beneficii pot fi alocate, salariaților, și cu ocazia Paştelui ori a sărbătorilor similare ale altor culte religioase.

De asemenea, angajatele firmelor pot primi bonusuri cu prilejul zilei de 8 martie sau cu prilejul zilei de 1 iunie, pentru angajații care au copii minori.