Prime de Crăciun de 50.000 de dolari! Cum a fost posibil
- Antonia Hendrik
- 18 decembrie 2019, 15:20
Angajaţilor unei societăţi imobiliare li s-a oferit bonusuri în medie de 50.000 de dolari de fiecare.
Cei 198 de angajaţi ai unei societăţi imobiliare americane, St. John Properties, au primit la o sărbătoare a firmei un cadou cu totul special: un bonus care, în medie, era de 50.000 de dolari.
O investiţie care a costat în total firma circa 10.000.000 de dolari
„Când am deschis plicul nu-mi venea să-mi cred ochilor - spune Stephanie Ridgway, una dintre angajatele care au primit bonus - Nu reuşeam să cred ceea ce vedeam. N-am cuvinte să descriu corect ceea ce simţeam. A fost pur şi simplu fantastic şi incredibil. Sunt încă în stare de şoc. E ceva care cu siguranţă îţi schimbă viaţa”.
Ideea, relatează CNN, i-a venit patronului, Lawrence Maykrantz, fiindcă firma şi-a realizat obiectivul de a avea mai mult de 6.000 km pătraţi de imobiliare, dublându-şi în 14 ani proprietăţile sale. „Voiam să fac ceva pentru a mulţumi toţi angajaţii noştri fiindcă ne-au ajutat să ne atingem obiectivul şi voiam să facem ceva grandios”, explică Maykrantz.
Nu toţi au primit aceeaşi sumă: un proaspăt angajat a primit 100 de dolari, dar există şi altul care a încasat 270.000.
„A fost cu adevărat una dintre chestiunile cele mai surprinzătoare la care am asistat în viaţa mea. Toţi erau transfiguraţi de emoţie. Urlau, plângeau, se îmbrăţişau, râdeau”, a spus patronul.
"Pentru prima oară în istoria firmei, pentru a sărbători, am acoperit costurile tuturor zborurilor şi cazărilor întregului personal al firmei care e răspândit în 8 filiale în SUA. „Suntem atât de mândri de angajaţii noştri! Ei sunt la baza acestui succes al firmei. Voiam un fel cu totul special să-i răsplătim şi cred că am reuşit s-o facem”, a adăugat Maykrantz.
Imagini incredibile cu angajaţii când au primit plicurile cu banii