Ungurii din Transilvania, inspiraţi de Macron să ceară autonomie
- Julieta Savitchi
- 15 noiembrie 2023, 18:36
Autonomia Corsicii, anunțată de președintele francez Macron, reaprinde speranțele de autonomie pentru ungurii din Transilvania.
Autonomia Corsicii, anunțată de președintele francez Macron, reaprinde speranțele de autonomie pentru ungurii din Transilvania.
Ungurii din Transilvania, inspiraţi la autonomie în urma unei decizii a preşedintelui Franţei. Decizia lui Emmanuel Macron de a propune o modificare constituțională prin care insula Corsica să primească statut de autonomie a alimentat discursul autonomist și în Ungaria.
Katalin Szili, consilier principal al premierului ungar Viktor Orban, a declarat că exemplul Corsicii este unul bun și ar putea întări aspirațiile de autonomie pentru ungurii din Transilvania.
De ce a reluat Budapesta discuţiile despre ungurii din Transilvania
Reluarea discuțiilor despre autonomia teritorială în Transilvania vine pe fondul tensiunilor majore din Spania. Acolo amnistia acordată de guvernul de stânga Sanchez liderilor autonomiști catalani condamnați pentru separatism a provocat proteste masive de stradă.
Consilierul principal Katalin Szili a declarat că este plină de speranță că președintele Emmanuel Macron a inițiat autonomia Corsicii, potrivit agenției MTI.
„Ar putea fi un bun exemplu pentru Uniunea Europeană și ar putea întări aspirațiile de autonomie pentru ungurii din Transilvania”, a declarat oficialul ungar într-un discurs la adunarea generală a Federaţiei Organizațiilor Maghiare din Europa de Vest.
Szili şi-a exprimat nemulţumirea din cauza faptului că Comisia Europeană nu a înscris încă pe ordinea de zi problema minorităţilor naţionale autohtone.
Care este practica UE
Instituțiile Uniunii Europene nu au competențe în ceea ce privește minoritățile naționale. Politicile publice legate de acest subiect reprezintă apanajul exclusiv al guvernelor.
În discursul său, Katalin Szili a prezentat situația comunităților maghiare care trăiesc în țările învecinate. Ea a afirmat că numărul acestora este în scădere peste tot. Iar situația lor poate fi considerată cea mai dificilă în Ucraina. În timp ce Comisia Europeană a propus începerea negocierilor de aderare cu această ţară.
Discursul lui Macron care seamănă speranţe pentru ungurii din Transilvania
Invocând un „moment istoric”, președintele Emmanuel Macron a propus la 28 septembrie să se parcurgă „o nouă etapă” cu „intrarea Corsicii” în Constituția franceză. El a pledat pentru „autonomia” insulei, care nu ar fi „nici împotriva statului, nici fără stat”.
„Statu quo-ul ar fi un eșec pentru noi toți”, a asigurat președintele Republicii Franceze. Declaraţiile au fost făcute la Ajaccio, în fața Adunării Corsicii, controlată de naționaliști.
Emmanuel Macron a stabilit un termen de „șase luni” pentru ca guvernul și liderii corsicani să elaboreze un „text constituțional și organic care să fie supus aprobării”. „Și pe baza acestui text vom putea începe procesul de revizuire constituțională. Apoi vom putea organiza consultarea în Corsica. La final, vom putea pregăti proiectul de lege organică. Care va pune în aplicare această nouă etapă”, a enumerat șeful statului.