Timpul ideal pentru fierberea ouălor. Cum îți dai seamă că gălbenușul este cum dorești
- Iulia Moraru
- 23 iulie 2023, 07:09
Ouăle sunt nelipsite de la micul dejun și pot fi preparate în numeroase feluri, fie că sunt prăjite, fierte sau transformate într-o delicioasă omletă. Cu toate că pregătirea lor pare simplă, există niște reguli nespuse care pot influența textura finală și rezultatul dorit.
Există un timp recomandat pentru a obține ouă fierte perfecte, atât pentru varianta tare, cât și pentru cea cu gălbenuș moale. Este important să respecți aceste intervale de timp și să nu le lași în apă mai mult decât este necesar pentru a obține textura dorită.
Ouăle sunt un aliment extrem de nutritiv și aduc numeroase beneficii sănătății, datorită conținutului lor bogat în substanțe valoroase. Sunt o sursă excelentă de proteine, bogate în nutrienți esențiali, sprijină sănătatea ochilor și mențin sănătatea cerebrală și a inimii.
De ce trebuie să ții cont pentru ouă fierte tari
Pentru a obține ouă fierte tari, urmează următorii pași: pune-le într-un vas și acoperă-le cu apă rece. Adaugă o linguriță de sare, deoarece aceasta va ajuta la separarea cojii de albuș la final.
Așază vasul pe foc și lasă-l să fiarbă. Acum vine momentul să începi numărătoarea inversă. Când apa începe să fiarbă, lasă ouăle să fiarbă timp de 12 minute. În cazul în care ouăle sunt mai mici, 9 minute ar fi suficiente. Această metodă te va asigura că ouăle sunt fierte complet și nu vor avea o textură moale.
Secretele pentru ouăle fierte moi
Dacă dorești ouă fierte moi, respectă aceste reguli simple. Fierbe ouăle timp de patru până la șase minute, dar nu mai mult, pentru că riscul de a deveni prea tari crește.
După ce ouăle sunt fierte în mod corespunzător, îndepărtează-le imediat din apă și transferă-le într-un bol cu apă rece sau un recipient cu gheață. Această procedură facilitează desprinderea ușoară a cojii și te va ajuta să savurezi un mic dejun rapid și delicios.
Înainte de fierbere, poți verifica prospețimea ouălor cu un truc simplu. Plasează ouăle într-un bol cu apă: cele proaspete se vor scufunda, iar cele stricate sau expirate vor rămâne la suprafață. De asemenea, dacă observi o coajă mată sau pete decolorate, aceasta poate fi un indiciu că ouăle nu sunt proaspete și ar fi mai bine să le eviți.