Război în Ucraina - ziua 459. Soldații ucraineni au început antrenamentele pe tancurile americane Abrams M
- Mihai Soica
- 28 mai 2023, 06:23
Luptele pentru Bahmut continuă la periferiile orașului și pe flancurile de nord și de sud, acolo unde armata ucraineană continuă să avanseze. Șefii militari din Ucraina au anunțat sâmbătă, că armata a avansat 400 de metri spre direcția centrului orașului.
Situația de la Bahmut este controversată și nu poate fi confirmată din surse independente.
Finanțatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin a afirmat că forțele sale continuă să predea pozițiile deținute către Ministerului rus al Apărării (MoD) și să se retragă din oraș.
Prigojin a mai declarat că Ministerul Apărării își îndeplinește partea sa din acordul privind desfășurarea activă a unităților regulate rusești pe pozițiile deținute de Wagner în orașul Bahmut.
Recent elemente ale Brigăzii 123 a Republicii Populare Donețk (DNR), probabil desfășurate anterior în apropiere de Siversk, care operează în zona Bahmut, au fost observate în orașul distrus.
Armata ucraineană începe antrenamentul cu tancul Abrams M1
Potrivit New York Times care citează surse de la Pentagon, primul grup de aproximativ 400 de soldați ucraineni a început antrenamentul în Germania.
Aproximativ 200 de luptători au început exercițiile cu arme combinate pe terenurile de antrenament de la Grafenwoehr și Hohenfels. Alți 200 de soldați vor învăța operarea și întreținerea Abrams M1.
Outside of Spirne, Donetsk Oblast, a Ukrainian drone from the 54th Mechanized Brigade destroys a disabled Russian T-90M with several VOG grenades. pic.twitter.com/F1nE29yzVd
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) May 27, 2023
S-a raportat anterior că aproximativ 30 de tancuri au fost trimise în Germania special pentru acest exercițiu.
Se așteaptă ca programul de instruire să dureze între 10 și 12 săptămâni. Până în toamnă, tancurile pregătite de luptă vor putea ajunge pe câmpurile de luptă din Ucraina.
Când va începe contraofensiva ucraineană
Statul Major al Armatei Ucrainei a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost ”neutralizați” 460 de soldați ruși. De asemenea au fost distruse mai multe tancuri, trei, dintre care un T 90, și un altul T80. Pe de altă parte, șapte transportoare blindate rusești au fost distruse.
#Ukraine: The Ukrainian 79th Air Assault Brigade destroyed a Russian T-62MV tank (Possibly Obr. 2022) in the vicinity of Marinka, #Donetsk Oblast. pic.twitter.com/gn54ytNGHZ
— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) May 26, 2023
De asemenea, Oleksi Danilov, consilierul președintelui Volodimir Zelenski a declarat că ofensiva împotriva armatei ruse va avea loc la data stabilită.”
”Suntem întotdeauna pregătiți. Așa cum am fost pregătiţi tot timpul să ne apărăm țara. Iar aceasta nu este o chestiune de timp. Aceasta (contraofensivă - n.r.) se poate întâmpla mâine, poimâine sau peste o săptămână. Ar fi ciudat dacă aș anunţa data începerii anumitor evenimente. Aşa ceva nu se poate... Țara noastră are în afară o misiune cu o foarte mare responsabilitate. Și înțelegem că nu avem dreptul să greșim”, a spus Danilov.
De asemenea, secretarul a respins ideea că ofensiva ucraineană ar fi început deja, afirmând că ”distrugerea centrelor de comandă rusești și a echipamentului militar rusesc” este o sarcină curentă a armatei ucrainene.
Miracol în Harkov
După trei zile de căutări, salvatorii au găsit-o pe micuța Violeta, de doi ani, din regiunea Harkov, într-o zonă distrusă re război, care a dispărut fără urmă.
Peste o mie de oameni, inclusiv polițiști, salvatori, voluntari și localnici, au căutat copilul în mediul rural, printre tufișuri, mlaștini și au examinat toate corpurile de apă din jur.
În cele din urmă, astăzi fata a fost găsită în pădure. Violeta a mers prea departe de casă și s-a pierdut.