Modificarea kilometrajului devine infracțiune. Legea intră în vigoare luni, 29 mai

Modificarea kilometrajului devine infracțiune. Legea intră în vigoare luni, 29 maiMașinile maro, negre și gri au cel mai ridicat kilometraj. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Legea privind ”RAR auto pas” și modificarea kilometrajului va intra în vigoare începând de luni, 29 iunie 2023. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, prin Legea 142/2023, privind registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, modificarea kilometrajului autoturismelor va constitui infracțiune.

Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut și o pedeapsă, în acest caz se aplică pedepsele aferente altor infracțiuni din Codul Penal, precum înșelăciunea, care se comite atunci când o stare de fapt este prezentată ca adevărată, ea nefiind reală.

”Este interzisă manipularea odometrului unui autovehicul, solicitarea manipulării odometrului sau orice acţiune de natură să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul. În sensul prezentei legi, prin manipularea odometrului se înţelege practica frauduloasă de modificare voită şi neautorizată a kilometrajului real indicat de odometrul unui autovehicul. În cazul în care odometrul este defect sau nu funcţionează corespunzător, proprietarul/utilizatorul menţionat în certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului este obligat să îl repare sau să îl înlocuiască fără întârziere la operatori economici autorizaţi în acest sens”, se arată în noua Lege 142/2003.

Registrul RAR Pas

Începând de luni, 29 mai 2023, staţiile de inspecţie tehnică periodică autorizate, precum şi atelierele pentru inspecţia tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză autorizate sunt obligate să transmită către RAR, cu ocazia fiecărei inspecţii efectuate, informaţii referitoare la numărul de identificare al autovehiculului şi valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului supus inspecţiei.

Aceste informații vor fi trecute într-un registru național, care va conține informații legate de toate autoturismele sau autocamioanele din România.

În cazul vânzării unui automobil, proprietarul acestuia va trebui să obțină un ”RAR auto pas”, un document care va conține toate informațiile mașinii, datele la care s-au făcut inspecțiile periodice, precum și datele privind kilometrajul, la momentul realizării inspecțiilor periodice, etc.

”La înstrăinarea unui vehicul rutier înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piaţă în România, persoana care înstrăinează vehiculul rutier remite dobânditorului un certificat "RAR Auto-Pass" valabil, pentru vehiculul rutier supus înstrăinării, sau documentul prevăzut la art. 8 alin. (2). Certificatul "RAR Auto-Pass" prevăzut la art. 8 alin. (1) este valabil 60 de zile de la data eliberării acestuia. Domeniul de aplicare al certificatului "RAR Auto-Pass" poate fi extins şi la alte categorii de vehicule rutiere prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii”, se mai arată în noua lege.

Ne puteți urmări și pe Google News