Prognoza meteo pentru finalul lunii martie. Temperaturile vor fi ridicate în toate regiunile. Unde sunt așteptate precipitații

Prognoza meteo pentru finalul lunii martie. Temperaturile vor fi ridicate în toate regiunile. Unde sunt așteptate precipitațiiSursa: Gudvin05 | Dreamstime.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru finalul lunii martie pentru toate regiunile din țară. Temperaturile vor fi ridicate în toate zonele, dar vor fi înregistrate și precipitații.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 13-26 martie. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte. Meteorologii anunță și precipitații. Temperaturile se vor schimba semnificativ de la o zi la altă în zona Banatului în prima săptămână din interval. 13-19 martie. Mercurul din termomentre va urca până la 16 grade Celsius pe 14 martie, iar ulterior temperaturile vor scădea până la 8 sau 9 grade Celsius. Spre finalul săptămânii vor fi temperaturi cuprinse între 16-18 grade.

Valorile termice din cea de-a două săptămână se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius pe timpul zilei, iar pe timpul nopții mediile se vor încadra între 3 și 5 grade Celsius. Minimele perioade vor scădea în zilele de 17 și 18 martie, iar mercurul din termometre va coborî până la -2 grade Celsius. Vor fi precipitații pe 15 și 16 martie, cu o probabilitate în creștere și în ultima decadă.

ANM e emis prognoza meteo și pentru Crișana. Vor fi schimbări termice de la o zi la altă și în această zonă. Vremea se va menține caldă pentru această perioadă din an, iar media regională va fi de 18 grade Celsius. Valorile minime se vor situa în jurul a 8 grade Celsius. Meteorologii au transmis că temperaturile vor scădea în cea de-a doua jumătate parte a intervalului. Maximele se vor situa în jurul valorii de 14 grade Celsius, iar minimele vor cobărî până la 2 grade Celsius. Vor fi precipitații în 15 și 16 martie, dar și în zilele dintre 22-25 martie.

Transilvania și Maramureș

Vremea se va încălzi la începutul intervalului în Transilvania, iar media temperaturilor va fi cuprinsă între 14-16 grade Celsius. Ulterior, valorile termice vor scădea până la 6 grade Celsius. Tendința generală din a doua săptămână va fi de creștere ușoară, iar regimul termic va fi ușor peste temperaturile normale pentru această perioadă din an. Valorile vor fi cuprinse între 12 și 15 grade Celsius. Diminețile vor fi reci în ambele săptămâni. Vor fi înregistrate valori termice cuprinse între -4 și 2 grade Celsius. Vor fi precipitații în jurul datei de 16 martie, dar și după 21 martie.

Meteorologii au transmis că vor fi schimbări de temperaturi de la o zi la alta și în Maramureș, în prima săptămână din interval. În primele zile se vor înregistra valori de până la 8 grade Celsius, iar ulterior vremea se va încălzi. Mercurul din termometre va urca până la 17 grade Celsius, dar se va răci din nou la finalul săptămânii. ANM a transmis că se va încălzi iar în perioada 19-20 martie. Diminețile vor fi reci în prima săptămână, cu valorile termice negative. În cea de-a doua parte din interval vor fi temperaturi minime cuprinse între 2 și 4 grade Celsius. Se vor semnala precipitații în jurul datei de 16 martie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 21 martie.

Vremea în Moldova și Dobrogea

ANM a transmis că vor fi variații de temperaturi și în Moldova, în perioada 13-19 martie. Mediile estimate vor fi cuprinse între 7 și 16 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra pe 16 martie. Minimele se vor situa înttre -2 și 2 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra între 12-14 grade Celsius, iar valorile minime între 2 și 4 grade Celsius. Vor fi înregistrate ploi pe 16 și 17 martie.

Prognoza meteo pentru Dobrogea arată că valorile termice se vor situa între 10-12 grade în prima parte a intervalului, iar între 19-23 martie mercurul din termometre va urca până la 15 grade Celsius. Diminețile vor fi reci la începutul primei săptămâni, când pe alocuri se vor înregistra valori termice ușor negative. Sunt așteptate ploi în 16 și 17 martie și spre finalul intervalului.

Prognoza meteo pentru Muntenia și Oltenia

Meteorologii au transmis că vor fi alternanțe de temperaturi în prima săptămână din interval și în zona Munteniei. Mediile se vor situa între 10 și 16 grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de -2 grade Celsius. Mercurul din termometre va scădea chiar până la 0 grade Celsius, după 16 martie. Vor fi înregistrate valori maxime între 14-17 grade Celsius în cea de-a doua săptămână și minime situate între 3-5 grade Celsius. Vor fi precipitații în 16 și 17 martie și spre finalul intervalului.

Prognoza meteo pentru Oltenia arată că regimul termic se va situa peste normele pentru această perioadă din an. Vor fi modificări importante de temperaturi de la o zi la alta. Media valorilor maxime va oscila între 9 și 16 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în jurul datei de 16 martie, -2 grade Celsius. Pentru perioada 20 – 26 martie sunt așteptate maxime în general de 14...17 grade și minime de 3...5 grade. Vor fi ploi în 16 și 17 martie și spre finalul intervalului.