Bulgaria nu este pregătită pentru zona euro. Oficialii de la Sofia amână planurile pentru anul 2025

Bulgaria nu este pregătită pentru zona euro. Oficialii de la Sofia amână planurile pentru anul 2025Zona euro. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul de Finanțe de la Sofia, Rossia Velkova, a anunțat că Bulgaria nu poate respecta planul de adera la zona euro, prevăzut pentru anul 2024.

Bulgaria renunță la obiectivul de a intra în zona euro, în ianuarie 2024, deoarece nu a reușit să îndeplinească anumite criterii impuse de Uniunea Europeană. Planul anunțat pentru intrarea în zona euro a fost amânat pentru anul 2025.

Bulgaria este cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene și dorește să adere la euro pentru a stimula investițiile și securitatea creditelor, dar o criză politică prelungită i-a perturbat eforturile.

„Având în vedere că nu vom depune un raport de convergență acum, la sfârșitul lunii februarie, data țintă de 1 ianuarie 2024 nu poate rămâne”, a precizat ministrul de Finanțe, Rossia Velkova, la o conferință de presă.

Înaltul oficial bulgar a mai explicat că țara sa nu a îndeplinit criteriile de aderare la zona euro, legate de inflație, și nici nu a făcut unele modificări juridice necesare. Cu toate astea a mai spus Velkova, guvernul interimar al Bulgariei este pregătit să depună din nou proiecte de legi odată ce un nou Parlament se va reuni după alegerile din 2 aprilie 2023.

Bulgaria are nevoie de Uniunea Europeană

Rossia Velkova a mai spus că Bulgaria ar putea depune raportul de aderare la zona euro abia după luna iulie 2023, și doar dacă atunci va îndeplini criteriile impuse.

”Dacă avem sprijinul statelor membre, am putea adera la zona euro cel târziu la 1 ianuarie 2025”, a spus oficialul bulgar.

Velkova a declarat că partenerii UE și-au exprimat îngrijorarea cu privire la eșecul Bulgariei de a respecta angajamentele, ceea ce a determinat decizia de a nu depune raportul de convergență luna aceasta, pentru trecerea la zona euro.

Corupția este marea problemă a Bulgariei

De ani de zile, corupția generalizată din țara balcanică a fost considerată un obstacol major în calea aderării la euro. Săptămâna trecută, Statele Unite și Marea Britanie au sancționat opt bulgari, inclusiv doi foști miniștri, pentru presupuse fapte de corupție.

Velkova a declarat că sancțiunile nu au fost discutate la întâlnirile sale cu oficialii grupului de lucru pentru zona euro, de la începutul acestei săptămâni.

Pe fondul creșterii prețurilor în Europa Centrală și de Est, inflația armonizată la nivelul UE a Bulgariei a urcat la 14,3% în ritm anual la sfârșitul anului 2022, a opta cea mai mare rată din blocul comunitar.

Înainte de a fi dizolvat, Parlamentul bulgar nu reușise să adopte modificările la legile privind combaterea spălării banilor, la codul de asigurări și la o lege comercială, toate necesare pentru aderarea la euro, informează Reuters.