Lovitură pentru armata lui Vladimir Putin. Militarii ucraineni vor fi antrenați în Occident. UE anunță și suplimentarea ajutorului militar
- Simona Suciu
- 2 februarie 2023, 20:45
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell a anunțat că 30.000 de soldați ucraineni vor fi antrenați în țările membre UE. Militarii vor fi învățați și cum să folosească tancurile Leopard 2, promise de Germania. UE a anunțat și un sprijin suplimentar pentru Ucraina în valoare de peste 500 de milioane de euro.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell a anunțat, joi, că ţările Uniunii Europene intenţionează să antreneze în total 30.000 de miltari ucraineni, informează DPA. De asemenea, UE a anunțat suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina.
Pregătire specializată
Declarația a fost făcută în timpul unei vizite efectuate de mai mulți oficiali ai Comisiei Europene la Kiev. Este practic vorba despre o dublare a acestui tip de spriin militar. UE anunțase anterior să va antrena 15.000 de militari ucraineni. Josep Borrell a mai anunțat și că Uniunea Europeană intenţionează să ofere Ucrainei 25 de milioane de euro pentru finanţarea operaţiunilor de deminare.
„Soldaţii ucraineni urmează să primească pregătire specializată, precum şi instrucţiuni tehnice pentru noile echipamente, inclusiv pentru tancurile Leopard 2. Protecţia civililor şi a mijloacelor lor de existenţă este o prioritate“, a a scris Josep Borrell pe Twitter.
With our commitment to train up to 30,000 troops, the EU has become the leading provider of military training for #Ukraine
We will continue to give Ukraine the means to defeat the aggressor, restore its sovereignty, and find its place in the EU
My Oped https://t.co/kXzp0aZCvp
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) February 2, 2023
Ajutor important
De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a decis, joi, să acorde o asistență militară suplimentară Ucrainei, în valoare de 545 de milioane de euro.
„Înaintea summit-ului Uniunea Europeană-Ucraina, Consiliul a adoptat măsuri de asistenţă pentru forţele armate ucrainene, în cadrul Instrumentului European de Pace (EPF). Este vorba despre al şaptelea pachet, cu valoarea de 500 de milioane de euro, şi de încă 45 de milioane de euro pentru susţinerea eforturilor de instruire ale Misiunii UE de Asistenţă Militară“ a se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Mesaj clar
Uniunea Europeană a oferit Ucrainei în ultimul an un ajutor militar în valoare de 3,6 miliarde de euro. „Ucraina trebuie să primească toate echipamentele necesare şi instruirea de care are nevoie pentru apărarea teritoriului şi a populaţiei de războiul de agresiune al Rusiei.
Nu apără doar propria ţară, ci apără valorile noastre comune şi principiile de bază ale reglementărilor internaţionale. Măsurile de astăzi transmit un mesaj clar într-un moment crucial: vom continua să susţinem Ucraina cât va fi necesar", a mai declarat Josep Borrell, potrivit Mediafax.
Ukraine should get all the military equipment & training needed to defend their territory and their people from Russia’s war of aggression.
Total EU military support for #Ukraine under EPF is now € 3.6 billion.
The EU will continue supporting Ukraine.https://t.co/hZLynNhxDQ pic.twitter.com/pC9kLvpiMS
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) February 2, 2023