Simona Halep speră că va juca, din nou, tenis. „Nu mă las eu așa ușor! Sunt în drum spre soarele de deasupra norilor”
- Andra Puiu
- 5 ianuarie 2023, 14:43
Simona Halep urmărește startul noului sezon din tenis de acasă. Sportiva din Constanța este încă suspendată și așteaptă decizia privind cazul ei. Fostul număr 1 WTA nu a uitat de fanii ei în această perioadă și le-a transmis un mesaj.
Simona Halep o să iasă în curând din Top 10 WTA pentru că este suspendată provizoriu din cauza acuzațiilor de dopaj cu Roxadustat. Jucătoarea de tenis a picat cele două teste antidoping făcute la turneul de Grand Slam US Open din 2022. În acest context, singura speranță a jucătoarei de tenis de a reveni pe teren este legată de tribunalul independent de la Londra, Sport Resolutions.
Judecătorii vor analiza cazul sportivei noastre. Ulterior, se va decide dacă se impune sau nu o suspendare de lungă durată. Tribunalul a refuzat inițial audierea în regim de urgență pe care a cerut-o Simona la sediul din St Paul’s, 1 Paternoster Ln. Acest lucru înseamnă că procesul ar putea avea loc cel mai devreme în prima săptămână din luna ianuarie. În ciuda momentelor dificile prin care a trecut în a doua parte a anului 2022, dubla câștigătoare de Grand Slam nu a uitat de fanii ei.
Ce mesaj le-a transmis Simona Halep fanilor săi
Simona Halep a postat pe Instagram, în preajma sărbătorilor de iarnă, un mesaj pentru persoanele care o apreciază în mediul online. Jucătoarea de tenis a transmis că 2022 a fost un an destul de greu pentru ea, dar speră ca în 2023 să apară soarele și pe strada ei. „2022 your clouds were heavy, 2023 show me the sun please”, a scris Halep pe rețeaua de socializare.
Sportiva a primit multe mesaje de susținere și aprecieri la fotografia postată pe Instagram. Ea a ținut să le răspundă fanilor săi, dar mai ales actorului Andi Vasluianu. „Am citit toate mesajele voastre și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru gândurile frumoase!!! Sunt în drum spre soarele de deasupra norilor, @andi.vasluianu. Nu mă las eu așa ușor! Vă îmbrățișez pe toți și vă doresc un an plin de zile senine!”, a fost comentariul scris de Simona Halep la postarea sa. Sportiva a fost destul de prezentă pe rețele de socialiazare în ultima perioadă. Ea a postat fotografii din călătoriile pe care le-a făcut în ultimele săptămâni.