Atenție, români! Se dau amenzi usturătoare de Crăciun și Revelion. Gestul care îți poate strica sărbătorile

Atenție, români! Se dau amenzi usturătoare de Crăciun și Revelion. Gestul care îți poate strica sărbătorileAmendă de circulație. Sursa foto: Arhiva EVZ

Românii se pregătesc intens în fiecare an pentru Crăciun și Revelion. Bineînțeles că tradițiile nu pot fi uitate, motiv pentru care li se acordă multă atenție, însă unele dintre acestea pot aduce mai multe probleme decât bucurii.

În timp ce unii români se preocupă mai mult de curățenie și tăiatul porcului, alții văd în sărbătorile de iarnă un moment potrivit pentru a face un ban în plus. Îmbinând tradițiile românești cu dorința de câștig, există oameni care vor să ofere un spectacol cu colinde complex, însă ușor prea gălăgios.

Astfel, în ultimii ani, se poate observa o tendință a colindatului cu ajutorul boxelor sau a vuvuzelelor. Ce trebuie să știe toți românii este faptul că astfel de zgomote puternice se încadrează la tulburarea liniștii publice, faptă care se sancționează cu amendă conform lefii în vigoare.

Spre exemplu, la Constanța, astfel de colindători gălăgioși au primit amenzi în valoare totală de 16.000 de lei, potrivit Ziarul Argeșul.

Dacă vrea, agentul constatator te poate amenda la orice oră

După cum se știe, legea prevede anumite ore de liniște. Cu toate acestea, poți fi amendat și în afara intervalelor 22.00-8.00 și 13.00-14.00.  Astfel, dacă agentul constatator consideră că a fost „tulburată, fără drept, a liniștea locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă” se aplică o contravenție (articolul 2, punctul 25).

Pentru colindatul care deranjează liniștea publică, românii pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei. Însă, dacă fapta se repetă într-un interval de 24 de ore de la prima abatere, se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei sau cu prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității.

Colindătorii gălăgioși pot fi reclamați de oricine. Oamenii legii recomandă să se facă sesizări pentru deranjarea liniștii publice la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. În urma sesizării făcute, un agent de pe raza locuinței de la care s-a făcut plângerea va veni pentru a rezolva problema, dar și pentru a aplica amenzi așa cum prevede legea.

În România, în funcție de regiune, potrivit tradițiilor, colindătorii merg din casă în casă începând cu ajunul Crăciunului și până în prima zi a Anului Nou, respectiv 1 ianuarie.