Alertă pe piața imobiliară. Europa de apropie de furtuna perfectă în domeniu: scăderi de prețuri și credite neachitate

Alertă pe piața imobiliară. Europa de apropie de furtuna perfectă în domeniu: scăderi de prețuri și credite neachitateLocuințe. Sursă foto: Facebook

Proprietarii europeni de locuințe au motive de îngrijorare. Dar la fel de afectați ar putea fi și dezvoltatorii și oamenii care și-au cumpărat locuințe pe credit.

Comitetul European pentru Risc Sistemic (ESRB) a transmis un avertisment îngrijorător: preţurile locuinţelor europene ar putea fi în pragul declinului, deoarece mediul economic se deteriorează şi sectorul imobiliar comercial este în pericol, potrivit Reuters.

ESRB este organismul care supervizează stabilitatea financiară în Uniunea Europeană și este condus de preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde.

„Ciclul real imobiliar, în câteva dintre statele membre ale UE ar putea atinge un punct de cotitură”, se arată în raportul ESRB.

„Datele privind tranzacţiile şi studiile realizate în rândul gospodăriilor, care arată o scădere a intenţiilor de a achiziţiona sau de a construi o locuinţă, sugerează că probabilitatea declinului preţurilor în viitorul apropiat sporeşte”, avertizează Comitetul European pentru Risc Sistemic.

Pierderi pe toată linia

ESRB arată că o corecţie negativă a prețurilor pe piaţa imobiliară comercială ar putea provoca atât pierderi pentru investitori, cât și riscuri sporite de  credit pentru bănci şi instituţiile non-bancare şi ar provoca un declin major al valorii garanţiilor imobiliare.

De asemenea, băncile din Europa se confruntă cu riscul de a-și vedea profiturile afectate semnificativ, dacă preţurile locuinţelor din Europa vor începe să scadă.

Deocamdată, bilanţurile robuste ale băncilor fac ca scăderea preţurilor la locuinţe să nu reprezinte un risc sistemic în acest moment, dar nivelul expunerii creditorilor la sectorul imobiliar arată că ele vor fi afectate mai ales în privinţa câştigurilor, arată, în susținerea celor relevarte de ESRB, un raport recent al S&P Global Ratings.

Cât de afectate ar putea fi băncile

Împrumuturile pentru locuinţe reprezintă, de obicei, între 30% şi 50% din totalul creditelor acordate de băncile europene clienţilor, mai arată agenţia de rating financiar. S&P Global Ratings consideră că instituţiile trebuie deja să pună deoparte mai mult numerar, pentru a preveni potenţiale incapacităţi de plată, în cazul în care condiţiile economice se înrăutăţesc.

„Sporirea riscului de credit în portofoliile de credite ipotecare va duce la o creştere proporţională a provizioanelor băncilor pentru neachitarea împrumuturilor, fiind direct afectate perspectivele lor de câştig”, este avertismentul celor de la S&P.

Comentariile agenției de evaluare financiară sunt corelate și cu îngrijorările exprimate, într-un raport recent, de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), care arăta că băncile din UE au raportat împrumuturi şi avansuri garantate cu proprietăţi imobiliare de peste 4.100 miliarde de euro, circa o treime din toate creditele către firme și gospodării.

În ultimii ani, „băncile şi-au sporit substanţial expunerea la credite ipotecare”, iar deteriorarea calităţii activelor este deja vizibilă, mai avertizează EBA. De exemplu, băncile din Ungaria și Irlanda ar putea să se confrunte cu cea mai ridicată pondere a creditelor ipotecare neachitate, în cazul unui scenariu economic dificil, consideră S&P.

Ne puteți urmări și pe Google News