Filozoful lui Putin propune sacrificarea liderului rus

Filozoful lui Putin propune sacrificarea liderului rus sursa: Facebook

După înfrângerea lui Herson, filosoful ultranaționalist Aleksandr Dughin, care a binecuvântat autocrația liderului rus, sugerează ca acesta să fie înlăturat de la putere. Aleksandr Dughin, ideologul expansionismului rus, se revoltă împotriva lui Vladimir Putin. Îi reamintește că autocrația îi dă putere deplină, dar că în schimb trebuie să salveze țara sau, în caz contrar, să fie sacrificat "la fel ca 'Regele Ploii' care nu a putut pune capăt secetei". Criticile vin după retragerea din Herson. Ultranaționaliștii avertizează că nu poate fi făcut niciun alt pas înapoi

Când a început războiul, Kremlinul se ocupa de reprimarea pacifiștilor pentru ca piticii să nu crească. Dar, împotriva oricărui pronostic, cei care s-au ridicat împotriva îmblânzitorului sunt leii circului, apărătorii înverșunați ai războiului împotriva Ucrainei. Pacifiștii au fost reduși la tăcere când trupele ruse au avansat distrugând țara vecină, în februarie. Ultranaționaliștii ruși, cărora guvernul le-a predat microfonul pentru a încuraja așa-numita Operațiune Militară Specială, și-au ridicat tonul cu fiecare cedare rusă.

Ultimul ca dată care a tunat și fulgerat a fost Aleksandr Dughin, filozoful ultranaționalist pe care uciderea fiicei sale din august - crimă pusă pe seama agenților  ucraineni - l-a ridicat la categoria de sfânt printre credincioșii radicalilor ruși. Vladimir Putin i-a trimis în acele zile o telegramă de condoleanțe. Dar, după retragerea din Herson, Dughin chiar îndrăznește să sugereze sacrificarea sau cel puțin răsturnarea de la putere a lui Putin. Într-un mesaj recent pe Telegram, el a spus că un autocrat precum Putin are responsabilitatea de a-și salva națiunea sau, în caz contrar, de a avea "soarta Regelui Ploilor", menționând că se referă la romanul "Creanga de Aur" de James Frazer. Este un studiu despre magie și religie în care se relatează cum a fost asasinat un rege pentru că nu putea aduce ploaia în mijlocul unei secete.

În comentariul său, Dughin definește grosolan regulile autocrației care stăpânește Rusia: "Noi dăm conducătorului deplinătatea absolută a puterii, iar el ne salvează pe toți, poporul și statul, într-un moment critic. Dacă pentru asta se înconjoară de spirite rele sau scuipă pe justiția socială, asta este dezgustător, dar măcar să ne salveze".

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul către Putin s-a răspândit prin rețelele de socializare: "Autocrația are un dezavantaj. Multă putere în caz de succes, dar și întreaga responsabilitate în caz de eșec". Dughin a continuat să catalizeze dezamăgirea Rusiei în fața unui război expansionist care se răspândește destul de puțin.

Retragerea din Herson "nu este o trădare, este un pas către Armaghedon. Condițiile unui Occident victorios, această civilizație a lui Satana, nu vor fi niciodată acceptabile pentru Moscova", exultă druidul lui Putin, care ani de zile a alimentat cu poțiunile sale șovine ideea Russkiy Mir, Lumea Rusă, care ar trebui să predomine în Europa de Est și Eurasia, considerate ținuturi goale de conținut politic și cultural dincolo de galopul imperial moscovit.

Dughin nu este singur în criticile sale. Putin iubește să se împodobească cu referiri la eroismul celui de-al Doilea Război Mondial și aici este contracarat de complotul 

redactorului șef de la Bloknot, Oleg Paholkov, care îi amintește că apărătorii Stalingradului aveau opțiunea de a se retrage de cealaltă parte a Volgăi, dar nu au făcut-o. Ei au ales "să distrugă inamicul și să-l zdrobească, să arate că putem". "Predarea Hersonului spune lumii contrariul", deplânge el, noteazăelmundo.es.

Părerea lui Dughin este clară: după predarea Hersonului, niciun pas înapoi. Chiar țarul va trebui să se predea...

(Traducerea Rador)