A început exodul magistraților. 63 de judecători cer să se pensioneze urgent

A început exodul magistraților. 63 de judecători cer să se pensioneze urgent Sursa: arhiva EVZ

Situația incredibilă din magistratură pare să prindă contur, având în vedere că, numai joi, 63 de judecători își cer pensionarea.

Pare că scenariile sumbre sunt pe cale să se adeverească, iar acest val fără precedent vine după ce în spațiul public au fost relansate dezbaterile privind desființarea pensiilor speciale de care beneficiază și magistrații. Potrivit ordinii de zi a şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii, lista este deschisă de Gabriela Baltag, în prezent membru al CSM, urmată de patru judecători de la Instanţa supremă.

Zeci de judecători vor să se pensioneze cât mai repede

Tot în această ședință vor fi analizate şi „măsurile urgente ca urmare a destabilizării fără precedent a situaţiei resurselor umane la nivelul instanţelor judecătoreşti şi a limitării grave a independenţei judecătorului şi a dreptului de acces la justiţie, determinate de promovarea în spaţiul public a unor demersuri care afectează, în substanţă, statutul judecătorului”. Acum câteva zile Secția pentru judecători a CSM își exprima consternarea față de redeschiderea la nivel public a problematicii privind anumite aspecte referitoare la statutul judecătorilor, cu referire la pensiile de serviciu ale magistraţilor.

Avocatul Adrian Toni Neacșu fost membru al CSM, a tras un semnal de alarmă pe pagina sa de facebook și a explicat că dacă lucrurile vor continua în aceași manieră este posibil ca această problemă să devină una de siguranță națională pentru că nu vor mai exista magistrați care să judece sau care să instrumenteze dosare din poziția de procuror. Mai mult decât atât în aceste zile la nivelul instanțelor și parchetelor au loc mai multe Adunări generale ale magistraților unde se va discuta fix această problemă, având în vedere că sunt în jur de 1000 de procurori și judecători care ar putea să iasă la pensie în această perioadă.  Până în acest moment ministrul Cătălin Predoiu nu a avut o poziție publică legat de ultimul val de pensionări care are loc peste doar câteva zile.

Ne puteți urmări și pe Google News