Noi prevederi legislative. Ce categorie de români își pot face credit la bancă fără dobândă sau comision
- Iulia Moraru
- 20 septembrie 2022, 12:09
Ministerul Agriculturii, Petre Daea, a precizat recent că va înainta în Parlament o nouă ordonanță prin care anumitor categorii de persoane li se vor acorda o serie de beneficii. Își vor putea face credite bancare, fără grija comisionului sau a dobânzilor.
Ministrul Petre Daea a anunțat că în această săptămână va înainta Ordonanța 99, conform căreia cei care activează în domeniul agriculturii și zootehniei să poată lua credite de la bancă fără a ține seama de dobândă sau comision.
Ordonanța 99 va avea rolul de a sprijini producția românească pentru domeniile care se află sub grija ministrului agriculturii și va avea în centru legalizarea procesului de creditare fără taxare.
„Săptămâna viitoare voi prezenta public un act normativ extrem de important – Ordonanţa 99, care înseamnă un credit pentru toate categoriile de fermieri, atât producătorii de cereale şi producătorii de producţie primară, cât şi procesatorii, care au cale liberă spre bănci, fără a plăti comisionul de risc sau comisionul de administrare şi nici dobânzile la creditul respectiv”, a anunțat Daea.
În continuare el a punctat faptul că noile prevederi legislative sunt importante pentru că oferă agricultorilor români posibilitatea de a realiza tot ce își propun, de la planul de cultură, până la activitatea concretă în câmpuri şi în zootehnie.
Seceta afectează producțiile agricole ale fermierilor
În acest an, fermierii români s-au confruntat cu un an deosebit de greu, dat fiind faptul că seceta le-a afectat în cea mai mare parte producția. Au fost înregistrate pierderi atât la culturile semănate în toamna trecută, cât și la cele înființate în primăvară.
Cele mai afectate producții de toamnă au fost cele de grâu și triticale, 189.265 ha, precum și cele de orz, orzoaică, ovăz, secară 29.710 ha, potrivit agrointel.ro.
Ministrul Daea a precizat că deși unii fermieri trec printr-o situație delicată din cauza secetei, unele creșteri de prețuri nu sunt justificate. Așadar, făcând referire la prețul laptelui, ministrul agriculturii a precizat:
„Nu sunt motive să crească prețul laptelui atât de mult. Fermierii trec acum printr-o situație mai delicată din cauza secetei. Această creștere nu este posibilă. Consider că nu sunt evidente obiective care să determine o asemenea creștere. Seceta a pus stăpânire pe terenurile agricole, afectând producțiile. Fermierii s-au confruntat cu această secetă, cu producții mai reduse, în condițiile în care au cumpărat inputuri la prețuri mai ridicate și lor trebuie să le asigurăm libertatea să își valorifice producția”.