Vladimir Putin comparat cu dictatorul Germaniei: „Nu este cu nimic diferit. Vrea să-i distrugă pe ucraineni”
- Ionel Sclavone
- 15 septembrie 2022, 14:54
Vladimir Putin este comparat cu Adolf Hitler de un oficial ucrainean, în opinia căruia nu este nici o deosebire între războiul sângeros declnașat împotriva țării sale și Al Doilea Război Mondial. Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina (SNBO), Oleksii Danilov, susține că Putin vrea să-i extermine pe ucraineni, așa cu Hitler dorea să-I extermine pe evreii.
Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina (SNBO), Oleksii Danilov, a declarat că nu toţi liderii de stat conştientizează pe deplin ce este războiul. El a susținut un interviu pentru publicația poloneză Wiadomosci în care a arătat că mulți politicieni compară războiul cu facturile mari la gaze.
În acest context, oficialul ucrainean l-a comparat pe Vladimir Putin cu dictatorul nazist Adolf Hitler. Potrivit spuselor sale, între cei doi nu sunt diferențe, având în vedere că Putin își dorește exterminarea ucrainenilor, iar Hitler dorea același lucru pentru evrei.
„Chiar şi după războiul sângeros declanşat împotriva Ucrainei, există ţări în lume care nu consideră Rusia un agresor şi nici stat terorist. Lumea ar trebui să înţeleagă în sfârşit că Putin nu este cu nimic diferit de Hitler. Liderul nazist era obsedat de distrugerea evreilor, iar Putin vrea să-i distrugă pe ucraineni”, a spus responsabilul ucrainean în interviul acordat
El a atras atenția asupra necesității înființării unei coaliții anti-Putin după modelul coaliției antifasciste, formată din 26 de state, care a apărut la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ucraina duce un război pentru o cauză comună
Oleksii Danilov a subliniat că Ucraina este recunoscătoare lumii libere pentru sprijinul pe care i l-a acordat, dar crede că toți trebuie să înțeleagă că acest război, purtat împotriva Rusiei, este o cauză comună.
„Răspunsul la invazia rusă în Ucraina a fost o reuniune a peste 40 de ţări la baza militară americană din Ramstein, Germania, dar este vorba despre mai mult, despre protejarea valorilor fundamentale. Mulţi lideri nu înţeleg ce este războiul. Plătim cu vieţile oamenilor noştri pentru libertatea şi securitatea întregii Europe, iar unii politicieni echivalează războiul cu facturi mai mari la gaz”, a spus Danilov.
Oficialul ucrainean a remarcat Gazprom a obținut monopolul în Uniunea Europeană, în ce privește comerțul cu gaze, din cauza Germaniei. El a indicat pe fostul cancelar Gerhard Schroeder ale cărui relații privilegiate cu Vladimir Putin sunt bine cunoscute.
Rusia a declanşat în data de 24 februarie o invazie în Ucraina, motivând că intneționează „denazificarea” și „demilitarizarea” acestei țări. A fost, în realitate un război de cucerire, primul de acest fel în Europa după cea de-a doua conflagraţie mondială. După șase luni de conflict, armatele ruse au intrat într-un impas și dau înapoi, în fața contraofensivei ucrainene din Herson și Harkov.