Atenționare meteo. E în vigoare un cod portocaliu de vijelii puternice și ploi abundente
- Iulia Moraru
- 21 august 2022, 21:02
Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru această seară, dar și pentru ziua de luni. Astfel, e în vigoare un cod portocaliu de vijelii puternice cu ploi abundente, dar vremea e caracterizată și de temperaturi ridicate.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Metorologie (ANM), a venit cu informații noi despre cum va fi vremea în zilele ce urmează.
Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru seara de duminică și pentru ziua de luni, fiind în vigoare un cod portocaliu de vijelii puternice, până luni la ora 22.00.
Codul portocaliu va fi valabil în sud-vestul Carpaților Meridionali, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei.
Vor fi prezente ploile însemnate cantitativ, la valori care pot cumula 40-50 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse peste 70-90 de litri pe metru pătrat. Aversele torențiale pot fi însoțite și de intensificări ale vântului, local cu aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată
În același timp, e în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabil tot până luni seară la ora 22.00.
Acesta se va manifesta în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, zona de munte, și local în zona Munteniei, acolo unde valorile cantităților de precipitații pot depăși, pe secvențe scurte de timp, 25-40 de litri pe metru pătrat, iar prin cumulare, la nivel local, 50-70 de litri pe metru pătrat.
Și începutul săptămânii va fi caracterizat de fenomene de instabilitate atmosferică, începând ca de la mijlocul săptămânii, mai specific de joi, valorile temperaturilor să ajungă din nou la maxime de peste 35 de grade, ceea ce înseamnă din nou un val de căldură în zona țării noastre, potrivit informațiilor furnizate de directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.
Avertizare meteo ANM de vreme severă
Pentru ziua de duminică este în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente, valabil în opt județe din țară.
Sunt vizate de Codul portocaliu județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și parțial județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.
În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-90 l/mp.