Primul meci al lui Dinamo în noul sezon din Liga 2. „Nu vreau să dau totul peste cap, o iau încet și cu încredere”

Primul meci al lui Dinamo în noul sezon din Liga 2. „Nu vreau să dau totul peste cap, o iau încet și cu încredere”Sursa: Inquam Photos / Stefan Constantin

Dinamo intră astăzi, de la ora 17:00, în noul sezon din Liga 2, contra Progresului Spartac. Cu toate astea, antrenorul Ovidiu Burcă nu și-a făcut o strategie, dar are încredere în echipa lui.

Dinamo București deschide astăzi, de la ora 17:00, noul sezon din Liga 2, contra Progresului Spartac. Echipa deține 34 de trofee interne, dar a avut parte de o serie de probleme în ultima perioadă.

Primul meci al noii ediții din eșalonul secund, primul meci oficial ca antrenor la Dinamo al lui Ovidiu Burcă va avea loc la Clinceni.

Din cauza falimentului, Dinamo s-a promovat doar din vorbe, iar fanii nu mai au încredere în clubul care deținea puterea acum ceva vreme. Singura soluție este ca echipa să primească finanțele necesare spre a se înscrie în lupta pentru Liga 1. Nici Ovidiu Burcă, 42 de ani, nu are o strategie, dar se bazează pe echipă și pe ce are. Cu toate astea, el este conștient că nu poate ajunge în Top 6 la finalul sezonului regulat, chiar dacă adună bani.

Ce spune antrenorul Dinamo

"N-am emoții la debut. Nu am timp de așa ceva. În primul rând, trebuie să stabilizez lotul. Ca să avem o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, e nevoie de coeziune și stare de spirit. Atât timp cât e vânzoleală, legată de plecări, de veniri, de finanțe, e greu să interpretăm o singură partitură. E nevoie de timp, încă descopăr capacitatea jucătorilor de a se adapta.

sursa: arhivă EVZ

Cel mai bine îi voi cunoaște când va fi presiune maximă, probabil, foarte curând. Așa, poți întâlni la antrenamente jucători care sunt «zmei», dar când îi critică tribuna, atunci îi cunoști cel mai bine! Trebuie să avem plusuri de la meci la meci. Din punctul de vedere al conducerii, simt că am dialog. Nici eu nu vreau să dau totul peste cap, o iau încet și cu încredere", a declarat Ovidiu Burcă.

Ce șanse are Dinamo

Dinamo a intrat în cantonament de duminica trecută, la Săftica, la o zi după ultimul amical, cu CS Tunari (2-0). Burcă a cerut un tratament special pentru echipa sa.

„Am decis acest stagiu centralizat pentru că trebuie să găsesc cum să îmbin toate elementele pentru a încropi o echipă. Să ne cunoaștem, să avem cât mai multe discuții, să le urmăresc tot traseul, odihnă, refacere, antrenamente, vitaminizare. Dacă nu controlez pe termen scurt, nu va fi bine pe termen lung", a mai comentat Burcă.

Cele 20 de echipe vor juca 19 partide. După această fază, Top 6 formații intră în play-off, celelalte 14, în play-out.

Intră direct în Liga 1 primele două poziții din play-off, iar locurile 3 și 4 dispută baraj cu locurile 13 și 14 din primul eșalon. Retrogradează în Liga 3 ultimele două locuri din cele două serii de play-out plus pierzătoarea barajului dintre antepenultimele clasate, potrivit gsp.

Ne puteți urmări și pe Google News