Suprataxarea muncii a produs peste 100.000 de șomeri în câteva zile. Și ofertele sunt în scădere
- Ionel Sclavone
- 3 august 2022, 19:51
Un număr de 108 contracte de muncă cu jumătate de normă au fost desființate în ultima săptămână. Consultanții fiscali atrag atenția că este efectul pe termen scurt al măsurii de suprataxare a contractelor part-time. Deși a fost contestată de mediul de afaceri, măsura a intrat în vigoare cu începere de la 1 august. Numărul contractelor desființate reprezintă 15% din totalul celor de acest tip. Mai mult, în aceste condiții, oferta de locuri de muncă pentru cei care doresc să lucreze mai puțin s-a redus foarte mult. Indirect sunt afectați și cei care doresc să-și mai ia un al doilea job.
Consultantul fiscal Adrian Bența (foto 1) a comentat situația de pe piața muncii, după desființarea a 108 mii de contracte de muncă part-time. El a arătat că o astfel de măsură a fost introdusă și în perioada 2018 – 2020, iar asupra acestui act normativ s-a pronunțat deja Curtea Constituțională.
„În primul rând ar trebui spus că în Constituție nu se prevede negru pe alb că e constituțional sa fii foarte inteligent sau este mai puțin constituțional să nu fii deloc inteligent, ci se prevăd niște reguli de bun simț. Din punctul de vedere al impozitării contractelor part-time vă aduc aminte că nimic nu e nou sub Soare. Au mai fost astfel de proceduri în perioada anilor 2018 – 2020, introduse prin Ordonanța 79 din 2018 și asupra acestei Ordonanțe s-a pronunțat deja Curtea Constituțională și există foarte multe precedente de acest fel”, a arătat Adrian Bența.
Consultantul fiscal a precizat că efectul acestei măsuri pe termen scurt nu este tocmai „inteligent”. Adrian Bența a mai spus că firmele preferă să desființeze aceste locuri de muncă, cu jumătate de normă, iar nu să le transforme în contracte de opt ore. Este un efect contrar celui așteptat la nivelul guvernului care a inițiat măsura.
„Aici, din punctul meu de vedere, efectul pe termen scurt este unul mai puțin inteligent. Dacă intrăm pe forumurile de contabilitate, pe diverse grupuri de specialitate este o adevărată nebunie privind desființarea acestor contracte de muncă, cu desființarea posturilor de muncă, adică nu cu transformarea acestora în 8 ore. În decurs de o săptămână, 25.000 – 30.000 de locuri de muncă, care ar fi fost cu normă întreagă, au fost desființate, ceea ce nu e nici pe departe bine”, a mai spus Adrian Bența.
Oferta de joburi part-time a scăzut
Tot în acest context, Raluca Dumitra (foto 2), reprezentantă a unei platforme de recrutare, a declarat că numărul ofertelor de muncă cu contracte part-time este în scădere. Din cauza supra-taxării, firmele nu sunt dispuse să mai facă angajări pentru astfel de joburi. Aceasta, cu toate că cererea, din partea celor care doresc să muncească mai puțin, a rămas constantă.
„Pe oferta de job-uri part-time avem deja o scădere la jumătate în luna iulie față de luna iunie a acestui an și practic avem cele mai scăzute oferte de job-uri part-time din ultimii 2 ani și jumătate. Ne așteptăm ca în august să scadă și mai mult oferta de job-uri part-time. Pe de altă parte, dacă e să ne uităm la cererea pentru aceste job-uri, numărul de aplicări pentru ele rămâne constant, deci candidații au nevoie și își doresc aceste job-uri”, a declarat Raluca Dumitra.
Potrivit spuselor sale, dintr-un sondaj de opinie, realizat în această perioadă, reiese că în cazul a 70% dintre cei care au două locuri de muncă, al doilea contract este part-time.
„Mai mult, am făcut recent un sondaj din care reieșea că 70% din cei care au în acest moment două job-uri, al doilea este part-time și au nevoie de el pentru a-și susține veniturile pe termen lung. Practic aceste două job-uri le asigură stilul de viață de care au nevoie și dacă ar renunța la unul dintre ele, nu ar mai putea să aibă traiul pe care și-l doresc”, a mai explicat Raluca Dumitra.
Suprataxarea contractelor part-time
În ultima săptămână s-au desființat 108 mii de contracte part-time, potrivit datelor de la Inspecția Muncii. Este vorba despre aproape 15% din numărul total al contractelor de acest fel înregistrate în România, după cum relatează Euronews.
Măsura de suprataxare a contractelor cu jumătate de normă a fost introdusă de Guvern cu începere de la 1 august. Aceasta presupune ca angajatorii să plătească, pentru angajații care activează part-time, contribuțiile sociale, asigurări de sănătate și pentru pensii, la nivelul salariului minim brut pe economie.
Dacă salariul pe care îl primește angajatul part-time este mai mic de 2.550 lei pe lună, contribuțiile de pensii și sănătate vor fi de 638 lei, respectiv 255 lei, raportate la salariul minim brut de 2.550 lei, în vigoare. Pentru cei care au salariile pe contractele part-time sub acest nivel, angajatorul va plăti diferențele de contribuții, începând cu veniturile lunii august.