Avocatul Elenei Udrea: „Cine crede că au fost depuse armele, se înșală. Va fi o vară fierbinte”

Avocatul Elenei Udrea: „Cine crede că au fost depuse armele, se înșală. Va fi o vară fierbinte”Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Elena Udrea se află deja de câteva săptămâni în spatele gratiilor, având de ispășit o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Avocatul fostului ministru al Turismului, Veronel Rădulescu, spune că mai există căi de atac în instanță.

Avocatul Veronel Rădulescu încearcă să o elibereze din Penitenciarul Târgșor pe Elena Udrea, astfel că a identificat patru formule prin care să reușească acest lucru: trei contestații depuse (o contestație la executarea pedepsei, una pe fondul recursului în casație și contestația depusă la ÎCCJ), dar și un apel la contestația în anulare.

Elena Udrea încearcă să scape de executarea pedepsei în dosarul Gala Bute

„Cine crede că au fost depuse armele, se înșală. Avem cel puțin alte patru acțiuni deschise în instanță. Pe scurt, avem o contestație la executarea pedepsei, în luna iulie, la Tribunalul București. Apoi, avem o altă contestație pe fondul recursului în casație, în luna septembrie, și un apel la contestația în anulare, tot în prima lună a toamnei.

Ca să nu mai vorbesc despre o altă contestație făcută la Înalta Curte de Justiție, al cărui termen este stabilit în octombrie. Pe scurt, vă pot spune că va fi o vară fierbinte, căci credem în șansele noastre!”

Strategie privind eliberarea Elenei Udrea din Penitenciarul Târgșor

Veronel Rădulescu declară că a vizitat-o pe Elena Udrea în penitenciar, context în care cei doi au pus la punct strategia privind continuarea procesului ce vizează dosarul Gala Bute și, speră apărarea, eliberarea Elenei Udrea din închisoare.

„Am discutat personal o dată cu Elena Udrea, de când a fost închisă la Târgșor. Pot să vă asigur că se menține în parametri, date fiind condițiile de viață pe care trebuie să le înfrunte!”, declară avocatul Elenei Udrea, care precizează că mijlocul de legătură cu inculpata este, în principal, telefonic.

Ca avocat nu am putut intrat în celula ei. Pentru vorbitor este amenajat un loc special de vizitare. Ca atare, acolo ne-am întâlnit și am discutat diverse lucruri, inclusiv chestiuni legate de strategia privind modul de abordare a pașilor imediat următori în diverse instanțe”, adaugă avocatul Veronel Rădulescu, conform Impact.ro.

Veste proastă pentru Elena Udrea

Elena Udrea a aflat, miercuri, 29 iunie, o veste proastă. Magistrații au decis că fostul ministru al Turismului va rămâne după gratii, având de executat sentința de 6 ani de închisoare din dosarul Gala Bute.

Cei 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins cererea formulată de avocații Elenei Udrea cu privire la suspendarea pedepsei cu închisoarea. Udrea le-a cerut magistraților de la Instanța Supremă eliberarea, până când se va judeca ultima cale extraordinară de atac pe care o mai are la dispoziție. Aceasta încearcă să scape de condamnare în dosarul Gala Bute.

Avocații Elenei Udrea sesizează UE

Avocații Elenei Udrea au cerut suspendarea efectelor deciziei definitive în dosarul Gala Bute, cu consecința eliberării temporare a clientei pe care o reprezintă. Aceasta era dusă pe 16 iunie 2022 la Penitenciarul de Femei Târgşor, unde va avea de executat şase ani de închisoare.

„Am început demersurile pentru sesizarea UE. Tot avem rapoarte pe țară, care se referă la drepturi, mai există un raport despr respectarea statului de drept. Suntem în legătură cu membri ai altor state și vom face aceste demersuri, pentru că trebuie făcut cunoscut abuzul în „Gala Bute”. Udrea vrea să se rejudece acest proces, pentru că toți ceilalți au primit acest drept. Nu înțeleg de ce ea nu poate. Ea a fost judecată de două ori de completuri nelegal constituite. Elena Udrea deja are 300 de zile executate din pedepsă”, a declarat avocatul Silvia Uscov în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

Ne puteți urmări și pe Google News