Avertisment teribil de la Londra: „Este urgent să fie luate măsuri”. Într-o lună se declanșează marea foamete mondială

Avertisment teribil de la Londra: „Este urgent să fie luate măsuri”. Într-o lună se declanșează marea foamete mondială Sursa foto: INQUAM PHOTOS/DANIEL STOENCIU

Veștile rele pentru omenire vin de la șeful diplomației britanice. Oficialul englez, Liz Truss avertizează că într-o lună se va declanșa o foamete la nivel mondial dacă nu se deblochează exportul de cereale din Ucraina. Guvernele Marii Britanii și al Turciei au insistat asupra necesității înființării unui sistem care să permită exportul de cereale din Ucraina. Porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de navele ruse de război, astfel că au fost oprite toate transporturile de cereale.

Guvernele turc şi britanic au insistat cu privire la înființarea unui sistem care să permită scoaterea cerealelor blocate în Ucraina și exportul lor către statele aflate în nevoie. Șefa diplomaţiei britanice Liz Truss consideră că în cazul în care nu se va ajunge la o soluție, într-o lună s-ar putea declanșa o „foamete mondială”, după cum relatează agenţia EFE.

„Este urgent să fie luate măsuri luna următoare, înaintea noii recolte de cereale. (…) Dacă nu se rezolvă această problemă, este probabil să se producă o enormă foamete mondială”, a spus Liz Truss la o conferinţă de presă comună cu ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

Ea a precizat că Turcia joacă un rol important în negocierile menite să deblocheze exporturile de grâu şi alte cereale din Ucraina. Această țară are silozurile pline și nu mai are unde depozita noua recoltă. Drept urmare, este nevoei ca cerealele deja stocate să fie vândute pe piaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, Liz Truss l-a acuzat pe Vladimir Putin că foloseşte alimentele ca armă, prin blocarea a circa 20 de milioane de tone de cereale în porturile ucrainene.

sursa foto. Flickr

Turcia susține ridicarea sancțiunilor pentru Rusia

Pe de altă parte, Cavusoglu a precizat că, dacă se va ajunge la un acord, sub supervizarea ONU, vor fi create culoare sigure pentru navele comerciale care ies din apele teritoriale ucrainene. El a spus că va fi înființat un centru de control la Istanbul, în acest sens.

„Navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene vor fi inspectate pentru a se asigura că nu transportă arme”, a adăugat ministrul turc.

Acesta a insistat că este nevoie să fie oferite garanţii şi Rusiei și a menționat între acestea și ridicarea sancţiunilor asupra sectorului bancar rus. O astfel de decizie ar duce la înlesnirea exporturilor de îngrăşăminte şi cereale din Rusia, este de părere oficialul turc.

Cavusoglu a apreciat că un asemenea plan va funcţiona numai dacă toate părţile sunt de acord. El a adăugat că încă nu a fost stabilită o dată pentru o reuniune pe această temă la Istanbul. Dar și-a exprimat speranța că va primi un răspuns pozitiv din partea Rusiei.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Rusia și Ucraina, cei mai mari exportatori de cereale

Rusia şi Ucraina exportă cam o treime din cantitatea mondială de grâu. Ucraina este, de asemenea, un exportator major de porumb, orz, ulei de floarea-soarelui şi ulei de rapiţă. Iar Rusia şi Belarus - ţară care a sprijinit agresiunea contra Ucrainei şi este vizată de sancţiunile occidentale - exportă peste 40% din îngrăşămintele pe bază de potasiu la nivel mondial.

Exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale, au fost afectate de suspendarea schimburilor bancare şi financiare.

Rusia s-a declarat dispusă să ofere garanţii formale că nu va ataca porturile ucrainene dacă Kievul își va demina zona de coastă. Ucraina refuză, însă, pentru a nu deveni vulnerabilă în faţa unui eventual atac rusesc de pe mare.