UPDATE. Percheziții DNA la Primăria Iași. Primarul Mihai Chirica a evitat întâlnirea cu procurorii: „Sunt la București”
- Ionel Sclavone
- 26 ianuarie 2022, 11:22
Procurorii au descins la sediul Primăriei Iași și la Poliția locală, în cadrul unei operațiuni care are la bază o nouă anchetă penală.
UPDATE: Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a comentat deschiderile procurorilor la Iași. El a precizat că a fost informat despre acțiune, dar că se află la București.
Acţiunea procurorilor de la Primaria Iași vizează ridicarea unor documente care ar putea avea legătură cu unele proiecte imobiliare derulate la Iaşi. Informația cu privire la descinderile procurorilor la Primăria Iași a fost confirmată de DNA într-un comunicat de presă.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupției comise în cursul anului 2018. În cursul zilei de 26 ianuarie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în cinci locații, dintre care două sunt birouri ale unor instituții publice din municipiul Iași”, se arată în comunicatul de presă.
Conform sursei citate, în aceată cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași. Presa locală relatează că ancheta procurorilor îl vizează incusiv pe primarul municipiului, Mihai Chirica. Procurorii au intrat și în biroul lui Mihai Chirica, primarul municipiului.
Ce caută procurorii la primăria Iași
Publicația ReporterIS a relatat că procurorii DNA din Iași au solicitat o serie de documente de la primar, dar și de la funcționarii din mai multe birouri între care și cel de Cadastru și urbanism
Conform sursei citate, ancheta vizează construcția unei clădiri cu 60 de apartamente, ridicată fără autorizație. Aceasta ar fi fost edificată în anul 2019 printr-o certificare falsă, semnată la dublu de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu și de primarul Mihai Chirica. PUZ-ul prevedea doar două subsoluri, parter și etaj, însă blocul a ajuns, într-un final să aibă la 9 niveluri în loc de 4 etaje.
Recepția la acest bloc, construit în str. Vasile Lupu nr. 95, din Iași a fost realizată în 2014. La vremea respectivă Mihai Chirica era doar viceprimar. Surse autorizate, citate de publicația ieșeană, susțin că angajații din Primărie au afirmat că această recepție ar fi fost falsificată, iar documentele ar fi dispărut din arhivele serviciului de Cadastru și Urbanism.