Ungaria stă cu ochii pe un mare proiect la care se lucrează în România. Ce a trezit interesul guvernanților de la Budapesta

Ungaria stă cu ochii pe un mare proiect la care se lucrează în România. Ce a trezit interesul guvernanților de la Budapesta sursa: arhivă EVZ

Ungaria și-a manifestat interesul pentru construirea unui drum expres care va lega Arad de Oradea, după cum a anunțat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat că Ungaria și-a manifestat interesul pentru construirea unui drum expres care va lega Arad de Oradea.

Maghiarii sunt interesați de racordarea viitorului drum expres Arad-Oradea la rețeaua proprie de autostrăzi și drumuri expres. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a afirmat că joncțiunea ar urma să aibă loc în zona localității Salonta. De asemenea, el mai spune că drumul expres Arad-Oradea se va putea realiza pe ruta Békéscsaba-Sarkad-Kötegyán-graniţă-Salonta.

Drum expres care a trezit interesul oficialilor din Ungaria

Oficialii de la Budapesta sunt de părere că această variantă este cea mai bună din cauza restricțiilor de mediu din lunca Crișului Alb și Crișului Negru.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Partea maghiară m-a informat că demarează un studiu tehnic pentru analizarea circumstanţelor şi condiţiilor racordării M44 la drumul expres Arad-Oradea. Rezultatul studiului va fi transmis Consiliilor Judeţene Arad şi Bihor, respectiv Guvernului României. Un astfel de record ar fi posibil prin crearea unui nou punct de trecere a frontierei. În Ungaria, drumul expres este construit deja până la Lakitelek, deci ar mai rămâne de realizat doar câţiva kilometri până la graniţă”.

Iustin Cionca a mai precizat că drumul expres Arad-Oradea creează dezvoltare, lucru pe care autoritățile de la Budapesta l-au observat imediat.

„Prin conectarea acestui drum la reţeaua maghiară de drumuri expres şi autostrăzi, putem spune că drumul expres Arad-Oradea ar dobândi nu doar o importanţă zonală, ci una euroregională”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Ungurii au înființat un Grup de Lucru al Conectării Drumurilor Expres Ungaria-România, în cadrul căruia deja s-a discutat joncțiunea cu drumul expres Arad-Oradea, în cadrul unei discuții purtate la Gyula.

Drumul va fi de 119 kilometri și va avea două benzi pe sens și 75 de pasaje supraterane

Ordinul de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Arad-Oradea a fost dat în august 2021, iar până în prezent au fost elaborate analiza multicriterială și studiu arheologic. De asemenea, a fost stabilită și varianta de traseu.

Documentațiile privind ocuparea terenurilor sunt în curs de elaborare, la fel și studiul de evaluare a impactului asupra mediului, planurile urbanistice zonale și documentațiile pentru obținerea avizelor și a acordurilor.

Traseul viitorului drum, stabilit de Consiliul Județean Arad și de Consiliul Județean Bihor, a fost avizat de Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor, în timp ce valoarea estimată a proiectului este de 1,38 miliarde de euro.

Drumul va fi de 119 kilometri și va avea două benzi pe sens și 75 de pasaje supraterane, poduri peste cursuri de apă și intersecții cu alte drumuri.

De asemenea, drumul expres va trece prin localitățile Arad, Şofronea, Zimandu Nou, Şimand, Socodor, Chişineu-Criş şi Zerind, iar în Bihor va trece prin localităţile Avram Iancu, Ciumeghiu, Salonta, Mădăras, Cefa, Gepiu, Sânnicolau Român, Nojorid, Sântandrei şi Oradea, conform capital.ro.