Unul dintre cele mai mari adevăruri este că războaiele terestre din Asia sunt zadarnice. Acest argument este valabil și pentru Iran, care la o populație de un sfert din cea a Statelor Unite și dimensiunea Coastei de Vest este prea mare pentru a o ocupa chiar și cea mai mare dintre armatele moderne.

Planul Statelor Unite

Acțiunea militară împotriva Republicii Islamice nu este chiar la orizont, dar este important ca publicul să înțeleagă instrumentele pe care Pentagonul și Casa Albă le cred că le au în privința unui posibil atac.

Marina se antrenează pentru un spectru larg de operațiuni, de la recuperarea personalului de piloți și avioane până la asalturi amfibii și aeromobile la scară largă. Un tip de operațiune în care este specializat serviciul este raidul amfibie: folosirea unei forțe mici de aterizare pentru a captura un obiectiv, ocuparea acestuia pentru o perioadă scurtă de timp și apoi evacuarea înapoi în mare.

Dacă tensiunile cu Iranul continuă să se încingă, o opțiune ar fi organizarea unui raid amfibie împotriva unei instalații militare iraniene de pe uscat sau pe mare. Iranul are un număr mare de facilități militare de-a lungul coastei sale aparținând atât Marinei iraniene, cât și brațului naval al Gărzilor Revoluționare. Marina operează la est de strâmtoarea Ormuz, în timp ce Gărzile Revoluționare operează la vest de strâmtoare și în general peste Golful Persic. Marina iraniană operează nave mai mari și mai capabile, în timp ce Forțele Navale ale Gărzilor Revoluționare au tendința de a opera ambarcațiuni mai mici, de-a lungul liniilor de ambarcațiuni civile înarmate cu arme grele de infanterie, potrivit The National Interest.

Un raid ar implica desfășurarea unui grup de nave de asalt amfibie și a escortelor lor de distrugătoare susținute de cel puțin un grup de atac de transportatori. Fiecare călătorește cu un batalion de infanterie al Marinei și mijloacele aeriene și amfibii pentru a le duce la țărm, plus armura atașată, artilerie, comunicații, sistemul medical și aprovizionare. În general, forța de raid ar putea fi formată din peste 16.000 de pușcași americani.

O acțiunea prea costisitoare

Operațiunea ar începe cu neutralizarea apărării aeriene locale a inamicului. Rachetele de croazieră Tomahawk ar distruge apărarea aeriană fixă ​​și centrele de comandă și control care ar putea organiza un contraatac, în timp ce tunurile distrugătoarelor care navighează ar putea lovi obiectivul în sine.

Odată ce obiectivul este atenuat de rachete, artilerie și lovituri aeriene, este timpul să fie lansat și raidul. O unitate de expediție marină poate ataca o țintă prin aer cu elicoptere de atac. Pe mare, pușcașii marini ar ateriza cu vehicule de asalt amfibie și ambarcațiuni de debarcare, aducând cu ei artilerie, vehicule blindate și, în unele cazuri, un număr mic de tancuri Abrams.

Un raid amfibie ar fi o operațiune foarte periculoasă, cu pușcașii marini expuși la arme de apărare aeriană, arme antinavă, artilerie și infanterie. Aterizarea pe teritoriul iranian și prinderea, chiar dacă doar temporar, ar fi extrem de escaladă prin natură. Nu a făcut nimic Iranul în acest moment sau în ultimii treizeci de ani care să justifice o astfel de operațiune.

Chiar și amenințarea unui raid amfibie i-ar putea forța pe iranieni să se grăbească să-și apere coasta, o situație care ar împiedica Iranul să facă rău în altă parte. În cele din urmă, simpla amenințare a unui raid amfibie poate face mai bine Statelor Unite, descurajând Iranul de la o acțiune care ar justifica o operațiune atât de complexă decât un raid în sine.