Sindromul accentului străin. Boala misterioasă căreia medicii nu-i dau de cap
- Andrei Arvinte
- 15 noiembrie 2024, 23:52
O boală ciudată ne poate face ca, într-o bună dimineață, să ne trezim vorbind cu un accent din altă parte a globului. Sindromul accentului străin este, în fapt, o boală a vorbirii care apare de obicei după o vătămare adusă creierului.
O tânără de 30 de ani a pățit-o în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Norvegia, pe vremea când scandinavii erau ocupați de nemți. Femeia, pe numele ei Astrid, a fost atenționată de vecini că are accent german. Cu toate acestea, tânăra nu ieșise niciodată din Norvegia.
Cum ura față de germani erau puternică, ea a întâmpinat multă ostilitate din partea celor din jur.
S-a aflat, ulterior, că fusese grav rănită de un șrapnel în timpul unui bombardament.
Cu acest prilej, a dezvoltat în mod misterios un pronunțat accent german.
Texan cu accent britanic
Un alt incident similar s-a întâmplat în Texas, Statele Unite, câteva decenii mai târziu. Un bărbat de 55 de ani s-a confruntat și el cu sindromul accentului străin.
Acesta începuse deodată să vorbească cu un accent britanic, chiar dacă nu pusese în viața lui piciorul în Anglia, spre disperarea fiului său, care nu înțelegea ce se petrece.
Examinat de medici, s-a descoperit că bărbatul nu avea afectate facultățile mintale și abilitățile de a citi și de a scrie. Totul era la fel, în afară de noul lui accent.
În timpul examinării, bărbatul a suferit o criză, iar când și-a revenit, a început din nou să vorbească cu vechiul lui accent sudist.
S-ar produce după un AVC
Sindromul accentului străin se manifestă extrem de rar. De altfel, în lumea întreagă, există în jur de 60 de cazuri înregistrate.
Primul caz este al unui francez care a început brusc să vorbească cu accent alsacian în 1907.
Specialiștii au descoperit că boala apare, în general, după un accident vascular. Însă unele au fost declanșate de o banală durere de cap.
Este cazul undei englezoaice, care a dezvoltat un accent chinezesc după o migrenă puternică.