Vaccinarea învrăjbește două legende ale muzicii. Sir Paul McCartney și Eric Clapton sunt în contradicție
- Nicolae Comănescu
- 4 august 2021, 15:42
După ce Eric Clapton a anunța că nu va cânta în locurile unde se impune selecția spectatorilor, Sir Paul McCartney s-a vaccinat și a transmis un mesaj public.
Celebrul Paul McCartney (78 de ani), fost component al legendarei trupe Beatles, a decis să se vaccineze împotriva coronavirusului. Mai mult, artistul s-a implicat în campania de imunizare și a transmis un mesaj adresat persoanelor sceptice care nu s-au vaccinat până acum. Sir Paul McCartney a publicat pe rețelele de socializare o fotografie din momentul în care a primit doza de vaccin și a transmis un mesaj fanilor.
Mesaj pro-vaccinare transmis de Paul McCartney după ce s-a imunizat
„Fiţi moderni. Vaccinaţi-vă!”, a fost mesajul marelui muzician. Anul trecut, englezul ar fi trebuit să susțină mai multe concerte în Europa. Dar, evenimentele au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus care a dat lumea peste cap.
La polul opus se află un alt mare cântăreț britanic. Este vorba despre Eric Clapton (76 de ani). El a anunțat că nu vrea să mai susțină spectacole în locurile care solicită dovada vaccinării. „Aș vrea să spun că nu voi concerta pe nicio scenă în care există discriminare la adresa publicului. Cu excepția cazului în care există dispoziții pentru participarea tuturor persoanelor, îmi rezerv dreptul de a anula spectacolul”, a spus Eric Clapton.
Eric Clapton a anunțat că nu va mai cânta în locurile unde publicul va fi selectat pe baza vaccinării
Anunțul a fost făcut prin contul Telegram al producătorului de film și arhitectului Robin Monotti, care este și el sceptic cu privire la vaccinul Covid-19 și și-a exprimat îndoieli cu privire la răspunsul guvernului Regatului Unit la pandemie. De asemenea, mesajul a fost însoțit de un link către melodia anti-carantină a lui Clapton cu Van Morrison, „Stand and Deliver”.
Eric Clapton a reacționat după ce Boris Johnson, premierul Marii Britanii, anunțase că persoanele care nu vor să se imunizeze se vor lovi de numeroase restricții. Printre ele, accesul la diverse evenimente publice, printre care și concertele.